Poezie
Om
1 min lectură·
Mediu
Stau față în față
Cu doi cărbuni
Care nu țin locul unor ochi
Deși ar fi trebuit să fie.
Și mă privește un zâmbet negru
Care e trist dar, nu exrpimă nimic
Și totuși zâmbește.
Simt o ființă înghețată
Care este goală în frigul de afar’
Dar nu se plânge de asta,
Poate pentru că e prea amorțită
Sau e atât de tristă.
Și tristețea ei e atât de fadă…
Știu că ai conștiința
La fel de albă ca puful din care ești făcut,
Dar tocmai asta e problema ta.
Ești conștient că la prima furtună de soare
Te vei topi.
Și îți va dispărea zâmbetul negru
Și vei pierde cei doi cărbuni
Și nu mă vei mai putea privi, simți.
001471
0