Stoica Nicolae Ciprian

Am auzit telefonul în minte. Aș fi vrut să nu mai pot vorbi, să mi se oprească cuvintele pe buze și să atârne așa, agățate. Tu, păreai aceeași din urmă, un pic distantă, un pic frumoasă...și

Cutreiera aerul cu vântul puternic prin haina de puf animalic. Tremuratul spera să nu-i deranjeze atenția la sunetele pe care le scotea ea. Vocea ei părea să îi atragă toată atenția, ca un vânt

Te privesc, cu ochii pe care ar trebui, cu privirea pe care ar trebui să o am, cu gândul rece pe care ar trebui să îl am. Și tu ești o rece briză de deșert friguros. Nu am așteptări, nu am decât

Clatin, Privirea se plimbă singură pe peretele tău, Ai întrebat "de ce?" și am răspuns "Nu am de ce..." Pe partea dreaptă îmi aduc aminte privirea ta, Amețit doar de mine, Fără suflet în

Azi, cu gândul alergând mai rău ca trupul, cu liniște negăsită și cu nervi întinși, am încercat să vorbesc cu mica mea chinezoaică. Am așteptat să vină de la servici și m-am așezat la discuția cu

Nimeni nu știe, nimănui nu-i pasă. Suntem în locul mort al sufletului nostru. E modul nostru de a trăi, fără access la ființa divină. E trist... fără iubire, fără tot... cu gânduri grămadă și vise

Am deschis ușa la baie. Un sunet de duș se auzea și nu înțelegeam cine este în casa mea. Eram năuc de la somn și aproape uitasem ce se întâmplase seara trecută. În cabina de duș erau semne de ființe

Obsesia pozei de la tine mă macină câteodată și mă face să încerc să îți descriu cum vreau să te văd în poze. Gândurile multe se adună la coadă ca oameni flămânzi care doresc o bucată de pâine.

Copil în tot... Scriu ce vrei când vrei... De ce vrei tu viața să fie atât de moartă? Să cauți ziua de ieri ca să o analizezi mâine... De vrei secunda să fie infinită și aerul

Curcubeu de dorințe și plăceri dorite, Mă încântă cuvinte și flori de la tine. Acum sunt pe margini de vise și rotiri de cuvinte, Dar scriu înainte s-alunec spre tine. Trandafir roșu cu sânge-n

Cuprindeam cu mâna un trup ca o nuielușă. Slab și livid de emoție, încă nu îmi reveneam din șocul invitației. Am avut curaj să o invit la dans și asta îmi consumase mai mult decât trebuia din

Bănuiesc că știi cât este ceasul... Cu mâna plină de frânturi de pâine și mâncăruri, abătut de plictiseala zilei de azi, un bărbat își aduna picioarele ca să pășească mai departe. Oboseala, se

Sunt iar aici... în camera asta am mai fost și era atât de rece și pustiu. Acum te caut și te privesc pe tine, cea cu părul în vânt și ochii închiși în realitate. E frig și trebuie să îmi

Imaginează-ți cum ar fi să privești timpul ăsta liniar, să raportezi la linia asta numită timp toate gândurile tale și trăirile tale neliniare. Stând cu ochii pe imaginile amintirilor mele,

O picătură din sângele tău se îneacă în sângele meu, Cu aripi de pluș îmi șterg o lacrimă neagră. În locuri de teamă, pe mine eu merg, În locuri cu aerul tău cu greu încerc să alerg, Iertare să

Ai putea spune că am băut. Am gândul împrăștiat și timpul aleargă și îmi dă ture. Îl simt cum începe să mă apese pe umăr și parcă vrea șă îmi șoptească ceva. Temperatura camerei mă face să îmi doresc

Îndoiala Am luat cu sufletul tău, durere, Cu sufletul tău am loc între stele. Și-mi simți îndoiala, și-o ierți. Și-mi simți amorțeala, și-o pierzi. Un rând prea departe de tine, Nu cred în

Eram atent la imaginea pe care o vedeam. Îmi plăcea să văd cum inima îmi bătea în ochi. O tensiune simplă a inimii care se transmitea în ochi. Eram fascinat de incapacitatea mea de a îmi

O cameră goală. Un om cu mintea alergând prin trecut și prezent, agățându-se de vis și părăsind realitatea, stă cu capul plecat, privind podeaua. E rece în cameră, dar transpirația umedă îi

Îți era dor de mine? Gânduri în locuri cu liniște mi se împrăștie și nu știu unde și cum să mai apuc o idee nebună ca să o întorc spre mine. E rece, și fiecare din noi ajunge

Singur, Simt că planul ăsta mă duce departe Simt că pierd controlul asupra lumii mele, Simt că nu există pauză la gândul meu, Simt… Singur, Am uitat să îmi iau medicamentele, Am uitat că azi

Pășeam pe un pământ roșu și deșertic. În depărtare se vedeau cladiri dreptunghiulare multe și un cer plin de soare. Soarele privea spre noi, o gloată de oameni mici și neînsemnați. Îmi aduceam

În fantezie, tresar și mă întreb: până unde poate merge imaginația mea nebună, intoxicată de iubire? Privește, doi oameni, sămânța de iubire clipește în ei... - Bună – șoptește ea șăgalnic,