Jurnale

E noapte adâncă în camera goală viitorul se tulbură zdrobindu-mi violent libertatea O lună tremurândă, străjer peste suflet, desenează în fereastră umbre somnul viclean mă îmbie cu același

Mi-e dor de dulceața cartofilor, copți de bunica în sobă de magia nopților de colind, când ne lătrau câinii satului pe uliță. Mi-e dor de ceaiul de tei cu covrigi, ce mă aștepta fierbinte

- Bă nu mai scrie nu vezi că n-ai talent lasă dracu’ hârtia în pace că te vaiți că n-ai păduri. D-aia n-ai că pierzi vremea cu scrisu’. Și lasă vinu’ bea și tu bere la “PET” ca tot omul că

Deschid ochii, sparg cu aripa coconul auriu. Umbre stranii se reped asupra mea și mă pierd în senzatii. Caut, un strop de lumină dulce, în beznă, să imi astâmpăr setea de liniște.

Când se trezește, zguduie lumea cu prezența ei. Luna, rușinată fuge demn în visele altora. Râde, cu ochișorii negrii, la porumbelul somnoros din mânuțele ei. Soarele, nedumerit zâmbește

Ding- dang clopot cu sunet bătrân suit pe Biserică de Gheorghe în duminica aia când a venit apa mare pe ulită și noi tâncii puzderie printre rațe ne buluceam in curte aproape de el să