Un suras de ramas bun

Îl cunosc dar nu îl știu, îi simt ciudat fiecare pas călcând timid în umbră și pustiit de gânduri calde, pline de viață, trist și îndurerat fiind, gânditor la o altă viată. Îi ofer înțelegere, îi ofer poate mai mult, dar el nu vede, el tot într-un gând, de renaștere îi vorbesc ca un phoenix să se ridice, îl îndemn la o nouă viață, să o uite, să o alunge pe cea trista din suflet dar fără speranță, el se ingroapă și mai tare în a sa mocirlă creată de soartă și destin. Lung mi-e drumul, lung, pustiu, negru, trist și întunecat îl știu. Am ajuns unde nu credeam că voi ajunge vreodată, stau în fata unui zid imens, ce dincolo de zid stă el, dar zidul e dens de sentimente ucigătoare. Doar glasul inimii și sufletului său aud ce strigă continuu \"acest zid vreau să-l distrug\", dar nu știe ce e dincolo de el, nu știe că trebuie să iubească pentru a-l dărâma. Neputiincios fiin și el în fața propriului său zid creat din lacrimile amare ale eșuării în a sa viața, lacrimi și tristeți în umbră zidit. Ce puteri cu propriile-mi mâini mai pot avea? Prieteni și străini noi vom rămâne făcând un loc altei persoane ce poate va reuși în locul meu, însă, un surâs în urmă rămâne, un surâs de rămas bun!