Mediu
Si scriu fara sa inteleg, ceea ce se intampla
Ceea ce vad, nerationalizand nimic, viata trece, eu raman
Si stau aici cu tine in fotoliu, dar mai bine ies afara
Nu pot sa mai continui, afara e mult prea cald, e atmosfera de smarald
Chiar daca merge aerul conditionat, caldura e in mine
E focul cumplit...e constiinta mistuitoare ce releva necuvinta unui nenorocit
Casa este murdarita, ochii mei sunt de cristal
Mica inima tremuranda si stomacul cam stricat
Viata mea e pângarita, am ucis-o fara sa vreau,
Adica cu intentie se zice in lumea celor subjugati
Am crezut ca fac doar bine, ca sunt bun, onest, curat...
Dar in neputinta lumii si anturajul de rahat,
In lenevia, bunastarea si placerea..
De-a manca, a simti si a fi mandru si puternic ca un sclav
Mi-am pierdut indemanarea, am uitat ceea ce fac
Toata ziua stau in chinuri, toata ziua stau si zac
Deplinesc toata visarea, dar in suflet sunt un ratat
Am bube chiar pe tot corpul, rani am si-n genunchi si-n cot
Creierul nu functioneaza...e in pauza ? sau e cam mort ?
Micul corp, urat si singur, ce de ieri imi amintesc,
S-a lasat invins de suflet, de-albul pur, suav, gingas...
Sunt in lanturi cu tot corpul,
Iar necredinta din interior
Iese acum la suprafata
Si-mi arata ca sunt cam mort.
In interior totul e varza
In exterior mai mult de-atat,
Creierul este in pana, nu gandeste, nu am noroc...
Ce sa fac in clipa asta... de nadejde sa nu uit,
Si sa sper poate odata, mai mereu, sau chiar acum,
Viata la fel ca mine, sa revina la ceea ce-a fost
La cursul de-odinioara...la puritatea sufletului cu un rost.
001.828
0