Poezii

intr-o singura lacrima sa adun iubirea

ce dor alegi din toate cate-mi sunt ca piatra?

iubitule, mi-s ochii atat de negri incat noaptea nu vad decat lumina sufletului meu Si mi-e viata atat de aripa ce ziua vantul isi canta prin ea dezbinarile. Ard toamne incremenite in ferestre

traiesc in vesnicia nasterii tale ca un strigat din piatra de strigat fericirea noastra pe acest taram e oglinda in care-mi arunc rand pe rand invierile imi port iubirea pana la cuvantul

cum isi plange lumanarea lumina in noapte ramai la marginea secundei ce o port la gat. cum isi uita lebedele zborurile pe ape sterg urma numelui tau la privegheri de iubiri. precum cina

nebunia ta e raftul pe care imi asez in dezordine solitudinile si nu regret decat mirarea de a te fi cunoscut

nu pot, desi te sarut ca pe o carte sa te citesc in intregime

in loc de mine un vis

In râul dintre munți se arunca in loc de pietre cu icoane verzi

Ciudat printre gene alba privire De luna arzand ca rug printre valuri, Ne-acopera-n inimi tristele zaruri De ieri inventate intr-o rotire Eu nu te mai astept pe aceleasi maluri, Imi uit

Cresc aripi din sarutul nostru naufragiat

Alunecand pe un sentiment de teama, in sangele meu se aprind vesnicii

Langa mine stateai tu ca o flacara fidela, numai eu plangeam si rasturnam timpul iubindu-te. Lasa-ma sa te ascund in primul cuvant ce-ti acopera privirea, cand uit acolo sus la tine si

ascult cu urechea uitata in zare zborul cuvintelor catre mine

cu secundele prabusite in vene in sangele meu se aprind vesnicii

Alergam pe marginea ideii de viata catre dorinta de a fi...

O alta zi ce nu mai vine, Un alt tramvai pierdut in Iasi Si o-ndrazneala ce se naste Dar moare dupa patru pasi. De-atata noi si ieri continuu Rosteam un juramant corupt, Stiam, insa

Gânduri Plutesc cu clipele spânzurate de umeri, Gândurile se îmbraca-n rădăcini Ploua un dor picuri mari de