Poezii

Vino, te așteaptă o inimă nemângâiată Auzi tu ființă neștiută, care zbori într-una spre un abis? Prin anotimpul rece, prin înghețatele nopți pământene, Aud glasul tau, parcă dintr-un infinit

Prin ere ea străbate, păstrând a lor pecete. Tăcută și semeață, privește infinitul, Sfidând pe cei ce-ncearcă, să-i sfărâme prin timpuri, Granitul. Și mamă îi e glia, din pântecu-i se naște. A

Prețioase și tăcute, Se apleacă sub zefir, Crizanteme mari și albe Și boboci de trandafir. Cu parfumul lor de toamnă, Te învăluie-n mister, Vrând parcă să-ți povestească, Basmul unui

Prin desișul de pădure, Raza soarelui pătrunde. Câteodată se ascunde, Printre mure. Căutând în luminișuri, Vede tânara fecioară, Ce vrea-n umbră să dispară, Prin frunzișuri. Cum să fugă

Dac’ai să simți și tu vreodată, Că-ți este sufletul pustiu, Să-ți amintești de mine-atunci Și ai să-nțelegi că-i prea târziu. Dacă în calea vieții tale, Ai să mai speri cândva să viu, Să-ți

Tu Maică bună,iertătoare Și Născătoare a lui Iisus, De Tine nici o alta nu e, Nu poate fi-va mai presus. Cu a Ta inimă curată, Ne dai iubire și iertare. De aceia noi venim la Tine, Pentru a

Păcat tu nu ai înțeles A mele simțăminte toate. Eu te iubesc copilul meu Și nu uita – orice “se poate”. Se poate să fii fericit, Când raza soarelui răsare. Și să iubești fără s-o

Mă rog pentru voi, La tatăl ceresc. Voi m-ați răstignit, Dar eu vă iubesc. Păcatul de ieri, Îl veți face și mâine Căci toți vă luptați, Pentru colțul de pâine. De două milenii, Mă tot

Dă-mi copilăria-napoi! Dă-mi visele mele de fată, Speranța că nu m-ai uitat, Căldura iubirii de tată. Dă-mi copilăria-napoi Și

Pe cer răsare luna Al primăverii nimb, În inserarea caldă, Ușor mă împresoară Pătrund eternitatea, De parc’aș vrea să schimb, Tot ce rostim adesea, Cu’a fost odinioară. Pare că totul

Îmi cer iertare pentru tot , Ce am dăruit fără să sper. Pentru speranțele pierdute Când încă mai puteam să sper. Pentru c’am plâns de multe ori, Atunci când mă doreați râzând. Și că prea

Suntem ca să fim Și anii ne trec. Suntem ce suntem, Eu și tu și noi toți, Un nimic plin de rău , Ne urâm ne lovim Și ne înverșunăm, Să tot fim. În speranța că mâine, Vom fi altceva, Nu

Cei ce sunteți părinți, Cu statut limitat, Cei ce vreți să uitați, De trecut, de păcat, Voi ce nu știți c-aveți, Niște fii care mor, De tristețea și plânsul, Din sufletul lor, Dezertori

Mi-e dor de-al bucuriei plâns, Mi-e dor de un strop de fericire, Mi-e dor de ceea ce am pierdut, Cerșind o clipă de iubire. Mi-e dor de tot ce n-am avut, Deși aș fi putut avea. Mi-e dor de

Din an în an, din zi în zi, Perseverezi în rău sau bine Și mii și mii de întrebări, Îți pui într-una, pentru tine. Sperând trăiești, iubind visezi, Încerci să-ți înțelegi menirea Și-ntr-un

E un drum. Mă opresc. Să mai merg nu îndrăznesc. Drumul merge înaintea mea. Mă tem de ceață. Ce ascunde ea? Am pășit. Tremur dar… am reușit. Mă așteaptă soarele dincolo de nori. Un glas îmi