Luminisul noștru este adânc si vizibil între noi dar pământul este o lacrimă de vis in paradis si iubirea spune tot ce gândesc dar omul pictează in scântei argintie.
Luminile argintie aprinse de felinarele albastre Scânteia de ca ultimul dar al tău viață căci tu ești slăbiciunea noastră și darul tău de chemat fără tine nu putem trăi fără tine nu putem dispărea
Orice ființă sacră veghează asupra ta dar lumina stelelor asupra mea și orice lumină ce străbate Găsește un singur lucru speranță și mândrie pe care orice o vrea dar nu poate atinge deoarece omul
Ploaia, vine în stropi albi de catifea.
Si cu roua,sa de dimineață strălucitoare.
Si simțul răcors ,pe care îl vede este stropul,vieții veșnice adânci,văzute de noi peste mare si peste luminile
Luminile în cer o ultimă dorință dar dorul meu îndepărtat îl văd cu tine în gând dar și cerul pe care nu îl pot atinge deoarece este prea departe stol și se duce dar flacără argintii pe care o veghez
100 de ani de așteptat glasul tău îl pun la mine pe piept și dulceata zvâcnire de glas dulce blând prevestit ca ultima lacrimă tinereții tale gingașe dar eu mă duc de a dreptul tău în scânteile
luminile felinarului nostru zboară dar creierul nostru zadarnic încearcă luminile noastre sunt ca niște puncte ale lumii noastre pe care o trăim ca în fiecare zi și Oare ne gândim Oare ce se întâmplă
Norule de ce pleci?
Vino înapoi si veghează,
Lumina noastră strălucitoare, care ești mai presus decât iluzie, vieții noastre sau oare team visat si totu a fost un vis pe care nu il pot atinge dar
Omule ca o pasăre când cântă zboare când vorbește prostește dar mai ales când visează crede deoarece omul este ca viața prins in patru părți din care nu poate scăpa deoarece omul este o iluzie
of durere fir ai tu plăcere căci viața prin tine s a creat și gândul meu prin tine a trăit atâția ani dar viața mea nu poate trăi fără tine deoarece tu ești lumina mea pereche deoarece viața e
fiecare lumină fiecare cer fiecare lumină pe care o port cu tine în piept dacă știu că tu ești rodul Muncii mele cu tine in rămurele dar glasul meu plange dupa tine .
omule o iluzie cu creierul întors pe piept și cu inimi întoarse direct Orice om gândește dar visurile stoarce și gândurile amar crește prin sufletul nostru
TU popor care ești cea mai scumpă dintre nori frântură de slova argintie făcută ca cel mai blând om făcut din noi tu patrie și fântâna noastră și iubirea noastră argintie fără de care inimile noastre
TU pasăre simbol a gândului meu care zbor mereu cu glas domol prin care lumina stelelor noastre lucitoare veghează asupra ta care o divinizează ca fiind o ființă pe care nimeni nu o poate atinge și
fie fiecare gând Fiecare lacrimă fiecare vis îl am cu tine în brațe dar visul cel mai tare Îl am cu tine zbori că Cerul e albastru plină de culori in raze argintii cu norul care se deschide ca o
fiecare răutate fiecare vis pe brațele tale mă simt în abis iubirea mă cheamă ce ardea dintâi a mea chemare o iubesc cântare Bună dimineața Doamne știu că am greșit dar poate inima mă cheamă zi iar
fiecare vis fiecare nebunie O visam cu tine dar dar visul cel mai rău îl am cu tine în zadar inimile noastre pot întruna de trei ori pe adânc de flori cu tine pe față nu mai pot să trăiesc de mor
Orice ființă gândește, în felul ei dar inimile, sunt împletite, între lămurile vieții , adânci pierdute ca o flacără de argint, răpusă de inima strălucitoare , a lacrimi pe care nu o putem atinge.
Toate luminile, noastre strălucesc într-o lumină sacră,a vieții nostre pe care o vedem ca un punct greu de atins,de oricine mai ales ca omul, gândește,în 4 locuri diferite.
Lacrima sufletului, atârnă de o iluzie, a cerului pe care o regăsești în fiecare dintre , noi dar timpul, trece si când gândești nu poți schița nimic dar gândul. e vis in paradis.
SM