Proză
Atenție, ochiade la subsemnatul!
Proză umoristică
2 min lectură·
Mediu
Într-un autobuz modern, cum ar spune puștii: \"marfă\", o tânără aflată undeva mai în față, îmi zâmbea. Mă privea fix, iar la un moment dat, mi-a făcut din ochi! Simțeam că plutesc pe muzica ce răsuna plăcut din difuzoarele ascunse ale mașinii. Mă întrebam; de unde mă știe fătuca asta?
I-am răspuns la făcătura din ochi, cu un zâmbet prostesc, neștiind practic cum să procedez.
Tot ea m-a ajutat, facându-mi semn cu mânuța ei delicată, dacă poate veni lângă mine. Am fost imediat de acord și iată, acum se apropia de mine făcându-și loc printre ceilalți călători. Eram fericit și-n același timp nedumerit. Mă pregăteam să-i spun cu o voce baritonală:
- Hello, darling! Ea însă, și-a întins gurița fragedă spre mine!! Am paralizat. În timpul acesta, un vlăjgan care-mi tot făcea umbră în spate, m-a dat respectuos și grăbit la o parte și-a luat-o în brațe pe tipă! Un fior rece mi-a trecut pe șira spinării. Deci... nu mie îmi zâmbea, ci vlăjganului din spate! Nu mie imi făcea cu ochiul, ci dumnealui!
Privindu-i cum se sărută, s-a trezit deodată în mine bătrânul comunitar:
- Alo! Unde vă treziți?! Nu mai aveți un pic de rușine! Ce, sunteți în călduri?!!
023.654
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stefan Baiatu
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 201
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stefan Baiatu. “Atenție, ochiade la subsemnatul!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-baiatu/proza/13950920/atentie-ochiade-la-subsemnatulComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cred că merită să reveniți pe text.Punctuația lasă de dorit. De exemplu \"puștii marfă\" ar fi trebuit să fie puștii:\"marfă\". etc
0
Da, aveti perfecta drepate. Obisnuiesc sa scriu direct si de multe ori nu gasesc cratimile respective pe tastatura. Pentru ghilimele, de exemplu, trec rapid pe limba engleza! e bineinteles si vina mea. Nu ma supar si va multumesc pentru sfat.
0
