Jurnale

Sunt cotonog... Merg în baston si copiii râd de mine pe stradă. Câteodată aruncă în mine cu prune. Dar nu mă supără...sunt copii. Ce știu ei despre viață ? Pentru ei, viața e un șir lung de

Nici nu mai știu cum am ajuns să zac în fundătura asta fără lumină și rece ca o peșteră. Îmi simt pielea ca arsă de frig, de parcă aș sta gol pușcă în cea mai cruntă noapte de iarnă din Siberia. De

rosu prelins pe cristale de gheata... o singura bataie mai chinuie inima... ce pacat ca sunt singur si-a nins...