Poezii

Ai în ochi și pe buze O pădure pietrificată A căror arbori au ramuri de durere, Iar frunzele leșinate, căzute la rădăcina nasului tău Ĭncă promit mustire și abundență, De gene îți atârnă

SCStancu Ciprian Cosmin

0

5

s-au deschis în mine porțile dorului și lumina îmi înjunghie ochii. ca un șobolan bătrân ies după multă vreme din declin, obosit, cad fără speranță în alegerile ce dau sens, învăț din nou să

SCStancu Ciprian Cosmin

0

8

Mergem printr-o cărare tăiată în adâncuri, Fostul nostru sânge Se-ndepărtează de la noi Căci a îndepărtat hotarele pielii, Și vedem că ne e bine, Cu sângele se scurg nevoile și ura Iar

SCStancu Ciprian Cosmin

0

0

Te văd ruginită Și suflu peste tine vântul meu, Strat după strat îți zboară carnea, Prin răni îți curge sufletul. Îmi potolesc setea Din noul izvor,însă tu, Tu tragi a moarte, Eu te

SCStancu Ciprian Cosmin

0

0

Se aud în vânt glasuri de sirenă, Ca pumnale ce cioplesc se izbesc de piepturile muritoare. Au in ele chemarea frumuseții Și zorii tristeții ce se leaga văduvit De nașterea omului. Lumina lor

SCStancu Ciprian Cosmin

0

0

Cu ochii scurși Și pielea mirosind a mal, Stă la marginea chemării Rătăcitul. Ciocul porumbelului sclipește, Îl săgetează scurt Unghia aceasta sfântă, Îi mestecă în sânge Și curge, se

SCStancu Ciprian Cosmin

0

3

Am furat o umbră de la abator Și mușc din ea durerea desfacerii Înaintând în cercuri, spre uitare. Vibreaza sferele in sfărâmare Și cade trunchiul vieții, Se nasc, încet, copii deja

SCStancu Ciprian Cosmin

0

2

Am furat o umbrã de la abator ªi muºc din ea durerea desfacerii Înaintând în cercuri, spre uitare. Vibreaza sferele in sfãrâmare ªi cade trunchiul vieþii, Se nasc, încet, copii deja

SCStancu Ciprian Cosmin

0

0

Acest torent al negării Mă scurge încet în primordialitate, Caut soluții neorganizate de real Și îmi sporesc un fir de moarte ce nu mă mai vrea. Mă scurg în valul credincios Ce-și ține mâinile

SCStancu Ciprian Cosmin

0

0