Poezie

Cădere

1 min lectură·19 noiembrie 2009

Mediu

Plouă-n octombrie...

frunzele-și fac mormânt pe șoseaua umedă

și se lipesc de pașii noștri

lumini galbene clipesc obosite sub cerul mut

vântul decojește umbrele

noi trecem...

și fruntea se placă umilă sub stropii de ploaie

ne privim pașii cum se îneacă în apa

și tăcem...

închisori ambulante în cercuri restranse

ne-ascundem fața de vânt

ne-acoperim ochii cu vârfuri de-umbrele

fantasme molatice, ne rătăcim în mulțimea de umbre

o pasăre se zbate-n văzduhu-înfundat,

se-neacă-n perdele de vânt,

se prinde în pânze de ceața;

sageți de apa, lacrimi de cer

lovesc aripa-i moale, plângând;

oraș cenușiu o-așteaptă...

să-i fie mormânt

noi trecem...

călcăm în freamăt amnezic asfaltul

și la picioarele noastre

se zbate un trup într-o baltă,

un pumn de copil căzut dintr-un cer;

i-e frig,

e singur, și a uitat să zboare...

sau vântul nu-l lasă

îi tremură aripa în dansuri rare

în lacrimi mici

doi ochi, se-acoperă trist în pleoape

noi trecem...

002.267

Stăncioi Natanael. “Cădere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stancioi-natanael/poezie/13915550/cadere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.