Sorin Surdeanu

Aproape două săptămâni au tecut de când am citit textul întâia oară si încă oftez prelung (din varii motive, te las pe tine să ți le imaginezi) gândindu-mă la cele înscrise în alb și negru mai sus. Iar când recitesc un fragment gândurile mi se pierd în aceiași groaznică departare în care tânjesc (sau poate chiar tânjim cu toții) să ma pierd.
Cu toate că textul poate că nu urmează acea structură liniară tangibilă, cinică chiar care este de multe ori forțat îndesată pe gâtul scriitorului sau al cititorului, textul conține acel tip de înțelepciune cronică si este de-o expresivitate aproape maiestuoasă și pentru acestea merită să îmbolnavească pe mai mulți dintre noi.
Totuși, as sugera, deși abia îmi permit, să nu i se confere autencitatea la care făceai referință printr-o continuare sau dezvoltare a textului, ci să fie lăsat să plutească ca o comoară pierdută si inestimabilă printre veacuri, căci autencitatea nu doar conferă fortă si valoare textului ci și corupe și dezrădăcinează!