Poezie
Coroană de dor
1 min lectură·
Mediu
Colind prin ceruri mai albastru duse...
Amar, cernit mi s-a întors și râsul,
Culori târzii pe ștearsa mea cenușă
Le-mpart de-atunci cu vântul și cu plânsu-mi...
Miresme de genuni mi s-au întors pe umeri:
O umbră deasă ce prin păru-mi trece,
E ca iubirea, dor de amăgiri
În zbor spre luna ce-așteaptă, veșnic rece...
Nori negri cad pe zidurile reci,
Piere lumina-n șubrede șiraguri,
Sunete șterse, pe pietre umede, când treci
Spre felinare ce se-aștern pe praguri...
Coroana mea de dor, înveșmântată-n alge
Prin ploaia mea de stele alunecă spre moarte,
Și-un vânt sârat, pe valuri ce spumegă, se sparge
De neființa mea, și trece mai departe...
002.713
0