Poezie
Oamenii Președintelui
1 min lectură·
Mediu
Oamenii Președintelui pipăie-n zori
pîntecul cerului care va naște.
Ei sunt pe aproape,
nevăzute ramuri în prelungirea liniștii,
cristale aparent somnoroase.
Oamenii Președintelui învață piatra
să existe în neclintire.
Rar își trag peste pielea-n alertă
cămașa de-o noapte a dragostei.
Inima iubitei e-n ascultare,
visele-i sunt răsfoite pagină cu pagină,
oamenii Președintelui iubesc
doar în permisie...
Deodată trece o lebădă
ca o născocire a neprevăzutului
prin aerul interzis.
\"E o pasăre, domnilor,
doar o pasăre !\"
foșnește cel dresat să înflorească
sub fereastra primei doamne
asemeni unui cais.
De regulă,
oamenii Președintelui pipăie-n zori
lumina cea afurisit de lunecoasă.
Uleiul din candela zorilor
le scapă mereu printre degete...
Chiar și aceste cuvinte-s nevăzute ramuri
în prelungirea neliniștii lor.
Eu sunt lunetistul călare pe noaptea
cristalelor aparent somnoroase...
001.375
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Rosca (Rosentzveig). “Oamenii Președintelui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-rosca-rosentzveig/poezie/1748495/oamenii-presedinteluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.