Poezie
Sens interzis
1 min lectură·
Mediu
Strivesc pe buze țigara ultimului tău sărut,
dar n-am să mai trag fumul în piept,
după ce mi-ai pus dintr-o dată
sens interzis străzii prin care ajungeam
în dormitorul trupului tău
Am intrat în viața ta în vârful picioarelor
și nu vreau să ies tropăind din bocanci
ca un recrut neinstruit dintr-o cazarmă sordidă
Lasă-mă să stau în plămânul tău,
ca să mă poți respira mai bine,
Primește-mă în aortă,
ca să mă plimb prin sângele tău
Numai așa, păstrându-mă ca pe un tatuaj
pe coloana ta vertebrală,
vei înțelege că trebuie să dai la o parte
sensul interzis,
pentru că eu sunt deja în dormitor
și-ncep să-ți dau jos
lenjeria intimă a prejudecăților tale
002.270
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 115
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
sorin mihnea dumitrescu. “Sens interzis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-mihnea-dumitrescu/poezie/63810/sens-interzisComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
