Poezie
Rol pasager
1 min lectură·
Mediu
Lumina zilei m-a făcut vizibil în proprii ochi
Am asistat cuminte la propria mea naștere
Găuacea a crăpat ușor, și aripi mi-am deschis perechi
Să zbor în libertate spre cer și spre cunoaștere.
Bătăi de aripi propulsează corpu-mi în văzduh
Creând în urma lor, prelungi, vibrante unde
Vâslesc prin aer până se revoltă al meu duh
Lăsându-l în eternitate, adânc, să se cufunde.
Alerg din floare-n floare, din micro-n macro-cosmos
Culeg nectarul dulce din vastul, infinitul univers
Clădesc piatră cu piatră un templu fastuos
Și mă asigur c-a mea urmă nimeni nu a șters.
Cu grijă îmi sădesc sămânța în locul cel mai roditor
Îmi împletesc cu grijă, pe o creangă, singur, cuibul
Destinu-mi e un rol pe care-l joc, devin actor
În propria mea viață, ca orișicare flutur.
001676
0