sorin balan

Mircea Eliade spunea ca in procesul hermeneutic ne descoperim de fapt pe noi insine. Nu descoperi decat ceea ce esti pregatit spiritual sa descoperi. Cred ca si jurnalistica ar trebui sa se afilieze la aceste directii majore ale spiritului care sunt hermeneutica lui Mircea Eliade si Critica Ideilor literare a lui Adrian Marino. Jurnalistica ar trebui sa fie definita ca o istorie a clipei dar in contextul eternitatii. Lipsita de de un context generos de un referential autentic, cum este sacrul, va pierde sensul vietii. Sa luam de exemplu chiar titlul acestui articol ... O jurnalistica autentica, care articuleaza sensurile vizavi de un referential absolut, ar trebui sa considere ca orice meserie social necesara, socialmente necesara : ))), poate fi o cale de implinire. Cartea \"Zen si arta repararii motocicletei\" - Robert P, sugereaza acest lucru, faptul ca orice profesie umana necesara societatii, poate fi o cale spre iluminare, spre implinire. Daca avem un apriori epistemologic in demersul nostru, un referential autentic, putem spune ca sufleorul are o profesie arhetipala, ca el repeta gestul primordial al creatiei, mitul creatiei. Asa cum Dumnezeu a suflat suflare de viata asupra omului tot astfel si acest om de teatru care este sufleorul sufla suflare de viata asupra scenei. Te poti descoperi vazand in sufleor pe cineva care traieste sub scena, pe un scaunel meschin, sau te poti descoperi vazand in sufleor pe cineva care sta sub scena pentru ca o sutine ca un Atlas. Poti numara cuvintele si facand calcule care nu te duc la realitate, sau poti abandona orice calcul si sa decoperi evidenta insasi si anume ca sufleorul nu sufla cuvinte ci insufla incredere. Actorii, regizorul tot teatrul merge mai bine numai pentru ca el este prezent acolo gata oricand sa repete mitul creatiei, sufland nu cuvinte ci incredere. Actorii joaca cu incredere cand stiu ca sufleorul este acolo, si nu gresesc in primul rand pentru ca stiu ca exista cineva care are blueprintul creatiei, al lumii piesei. Increderea este substanta fundamentala care tine lumea noastra in picioare, bancile capitalizeaza increderee, indicii bursieri capitalizeaza incredere, cea mai mare piata, piata FX, fluctueaza dupa increderea oamenilor in ecomomia unei tari. Si teatrul nu face exceptie el se bazaza pe incredere, si o parte din ea o da sufleorul.
Sigur ca sufleorul poate deveni si actor si regizor dar nu simtindu-se un ratat, cum ne sugereaza articolul, ci practicand Zen-ul artei de a sufla, Calea Suflatului.
Absenta unui referential autentic, faca posibile asemnea sintagme cum este cea din titlu si afirmatii de genul ...Liana nu este sufleor autentic pentru ca... foloseste calculatorul si isi urmeaza sotul. : ))))
Sigur ca daca ai un referential cum este sacrul, asa cum spunea si Marino in Hermneutica lui Mircea Eliade, descoperirile pot fi tautologice. Descoperi mereu acelasi lucru. Scenaristul, actorul, regizorul criticul sau jurnalistul se pot toti descoperi toti in centrul lumii lor, sau la fel de semnificativi dar chair daca de pe margine, ca spectator, pare aberant si ilogic, sau.. tautologic, experienta personala este fascinanta, este o iluminare, este Calea.