Torente

Torente năvalnice lovesc stâncile, Surpate sunt malurile toate Noroiul s-a întins ca o moarte, Soarele a atins de mult zările. Ce vuiet asurzitor dă năvală, Pajistea verde e tot mai întunecată, Pădurea a plecat cu rădăcini cu tot Lumina nu mai e nici măcar o pată. Perfide umbre roiesc peste tot, Adulmecând iubirea muribundă Creația s-a furișat timid sub umbre, Nimic și Tot ce mintea poate să cuprindă. Torente năvalnice lovesc malurile, Și nebunia care este-ncarcerată Dezlanțuie potopul peste toate, Ce firea slabă le-a creat odată. Zăresc o geană de lumină disperată, O mică flacără ce întreține jarul sacru Adânc arsurile dezmorțesc firea și Iată suferința este toată. Cu câtă ironie se combină toate, În tot dezastrul care s-a întins morbid Singură, speranța pare moartă Iluziile par a mai trăi un pic. Durerea se afundă tot mai mult Privirea pare să se-ntunece încet O lacrimă e tot ce a ramas în urmă Și gândul care le-a încercat pe toate. Torente navalnice s-au risipit Și calmă e liniștea ce le-a cuprins deodată Gândul încă veghează liniștit Să asculte suferința ramasă neschimbată.