Somlea Cristian

E suficient că poezia trăiește în suflete, Trupul ei născut în hârtie E frumos sau urât, Atât cât fiecare ochi știe sa privească.

Am privit cum în urma ta Asfințitul se-ngropa în pietre Și pașii tăi călcând pe raze Izbucneau în lacrimi Oglindite în cioburi de soare. Te-am lăsat să pleci, Și de-atunci Pașii mei