Condiția de Atelier...
Condiția de Atelier... SUNT toate aceste lucruri din jurul Meu (cu M… chipurile eu sunt buricul!, cel puțin pentru mine… și, eventual, Camil… necondiționat vibratorul…), putința
Ce tristă nimereală...
Ce tristă nimereală… cutiE cu lucruri de-a valma țeavă de plastic destinația urme „sensibile” de suflet lepădarea pătrundere inițiala confuză dorință răspuns premeditat pe
Metamorfoza
Ne zvârcoleam sălbatic în picături și-n vânt, Pătrunși de anotimpul imensei catedrale, Zâmbind a veșnicire, redevenind pământ, Spre-a deștepta în muguri dorința de petale. Când a venit lumina
Exotism
Tigroaica mea, te văd și-acum lungită, În junglă, sub bătrânul palmier, Pândindu-mă c-o undă de mister Și cu plăcerea de-a te ști dorită. Când așteptarea a-nceput să doară, Precum un arc tu
Poluare
Aruncați de valuri, descompuși, pe mal, De când otrăvit-au mediul nostru pur, Emanăm fetide miasme în jur Și-am ajuns deliciul presei de scandal. Taberele țipă, grele-nvinuiri Se
Naufragiu
Nebănuindu-te ascunsă,-n pândă, Eram pe val o calmă lunecare, Când mi-ai pătruns cu dinții-n mădulare Și m-ai sorbit în gura ta flămândă. De-atunci mă mistui cu corali și alge Și-n cochilii
Insula
Undeva, departe, peste-această apă, Ce-mi aține calea, neagră și vâscoasă, Tu îți țeși, din ierburi, vălul de mireasă, Pentru nunta noastră... când va fi să-nceapă... Voi sosi, pesemne, într-o
Moleșeală
Când revin, uneori, mă simt obosit; În mugurii noi o lene m-apasă. Trăiesc în prezent, de mâine nu-mi pasă Și nu am nici un fel de chef de-nflorit. Așa mă petrec... prea sătul de a
Belșug
Rouă albastră pe umeri îți pun, În zorii născuți de calda privire Cu care te-alint... și-n vălul subțire, Întreagă, cu ierburi și flori, te adun. Blândă grădină, cu belșugul în gând, Ca ieri
Întâlnire
Te aștept deseară în cireașa coaptă De pe ramul șase, lângă frunza nouă, Și-am să fiu acolo, chiar de-are să plouă, Să te am alături, geamăna mea șoaptă. Strânși în miezul dulce ne vor prinde
Îmbrățișări
De mă preling, iubito, pe trupul tău, acum, Când te răsfrângi prin ramuri în limpezimea clară, Îți voi feri de-nghețuri a florilor povară, În primăveri grăbite, cu trupul meu de fum. Iar de
Reținere
Să rup zăgazul, tare aș fi dorit, iubită, Să te înec în mâluri fecunde, să-nflorești, Un nufăr alb pe-oglinda-mi și să mă bănuiești, În orice unduire, tiranică ispită. Dar plânsul trist din
Perlă
În noaptea din adâncuri, printre corali și pești, Te-nconjuraseși toată de carapacea dură, Nebănuind că-n setea de marea aventură M-am strecurat la tine, cu gând să mă iubești. Când m-ai aflat,
Iubire
Cândva, lângă maree, spre seară, pecărușii Încrucișau de-asupră-mi, continuu, linii albe, Iar tu dormeai alături, pe stânca răcorită, Și parcă încrustată în piatra-i de o daltă. Te-aș fi trezit
