Jurnal
Rătăcire
2 min lectură·
Mediu
Rătăcire
Ah, ce frumos este în parc,
Atât de frig și totuși bine
Am încercat să mă împac
Dar n-am putut să uit de tine…
Timpul se scurge mult prea lent
Melancolia-n mine taie,
Degeaba neg eu vehement,
În mine s-a aprins văpaie…
Mă macină încet, încet,
Lovindu-mă cu-a sa putere,
Mă strâng fără să scot vreun scâncet,
Degeba, nu mai simt durere…
Și-atunci când mă opresc din plânset,
Îmi amintesc ce-a fost odat’,
Când nu-mi înnăbușeam vreun râset,
Și nu eram înfrigurat…
Iar spiritu-mi era chiar liber,
Nu mă gândeam că-s efemer,
Și dragostea îmi era lider,
Acum, ce mai pot eu să sper?
Când demonii îmi trec prin suflet,
Și îngerii sunt toți căzuți,
O șoapta fină, e un tunet,
Ce amintește ce-ncrezuți,
Pot fi acei ce-ntâmplător,
Nu știu ce rele-n vorbe nasc,
Iar visurile ți-le omor,
Prin plictiseala ce o casc,
În urma lor se lasă gol…
Puținul ce-am avut mi-l strâng,
Aș fi vrut să nu mă scol,
Acum degeaba mai plâng…
C-a tale scumpe sentimente,
Sparte-s în mii de fragmente,
Privirile-ți sunt reticente,
Dojenile-ți sunt vehemente:
„Mai bine nu ne-am fi întâlnit,
Deși n-ai vrut, ai reușit,
Prea puternic m-ai rănit,
Ce-a fost frumos, s-a cam sfârșit…”
Amar, mi-ai spus atunci să-mi fie,
Amar mi-a fost când te-am lovit,
Mult mai amar decât ți-e ție,
Deși ai sufletul zdrobit…
Mi-e spiritul numai o rană,
Ce plânge cu lacrimi de sânge,
Mintea-mi a ajuns o stană,
Pentru ce-a putut a frânge…
Pierdut mă plimb în rătăcire,
Lipsit de ocrotiri deșarte,
Să-mi regăsesc din vechea fire
Descânt pentru această moarte…
Sper să-l găsesc cât mai curând,
Căci fără de a sa putere,
Întreg nu voi mai fi nicicând,
Înnebuni-voi de durere…
Amarnic trece o secundă,
Încet de parcă e un veac,
Când grijile-n mine abundă,
De-abia mai pot acum să zac…
Zadarnic visele-mi abundă,
Căci somnul nu vine oricând,
Apuc să dorm doar o secundă,
Pentru a mă trezii plângând…
Socol Ionuț
012.545
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 325
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Socol Ionut Dealmar Mihai. “Rătăcire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/socol-ionut-dealmar-mihai/jurnal/169916/ratacireComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

parc-împac, încet-scâncet;
repetiția:secundă-abundă, abundă-secundă;
șoaptă fină?
unele probleme gramaticale: înnăbușeam, ți-le omor, a tale sentimente, pentru a mă trezii.
Ideea e că e nevoie de lectură, exercițiu și răbdare pentru a putea progresa. Sper că nu am fost veninos!