Poezie
Continuitate
Surorii mele de suflet
2 min lectură·
Mediu
Mă uit pe geamul camerei mele
la copacii de peste drum și trăiesc
în fiecare an
aceeași emoție
ca alături de o soră dragă,
alături de natura din jur.
Văd cum,
toamna îi oferă acesteia
cele mai frumoase veșminte,
încântând-o cu ale ei culori,
îmbătând-o cu ale ei parfumuri tari,
iar natura cedează simțurilor,
acceptându-i jocul înșelător și
dezbrăcându-se încet,
încet,
pentru a se trezi puțin
doar sub sărutul primilor fulgi...
Adoarme apoi,
în speranța că visul,
ce abia începuse,
va continua.
Și se trezește curând,
cu același temător tremurat,
pentru a se vedea
împresurată de aceiași fulgi albi!
Doar că acești fulgi
sunt mai calzi,
mai prietenoși
și întelege acum că;
i se propune un alt joc
„jocul de-a mireasa”.
Acceptă iar
și iar se lasă stăpânită
de același miraj,
împodobită în straie albe și
pline de parfumuri suave de astă dată.
Bucurie scurtă,
ca și somnul...
Tot mai rumenă, acum
își pierde și vălul alb,
schimbându-l cu o maramă verde și plină de flori multicolore,
dar continuând dansul amețitor,
al timpului...
se trezește
în locul cel mai colorat al lui
și cel mai îmbătător,
lăsându-se pradă
jocului, deja cunoscut
al toamnei,
care nu este, decât
un alt început!...
acum,...
și-n vecii vecilor?
Amin.
002405
0