Doi in unu

tu ai crescut cu mine in toamne de toate culorile,

amestecand cu degetul, in joaca, zorile,

apoi eliberandu-le mai inalte ca oricand, cu privire cu tot

– cata dragoste, cat complot -

prieteni cu toate valurile, cu gheata la mal, cu scoici in sandale

– de-aia palmele noastre sunt albastre azi, maine verzi

palme care arunca zaruri acum, cu ale mele castigi, cu ale tale pierzi -

mi-ai explicat en-gross toate tipetele de perscarus,

m-ai pacalit chiar ca ar avea cumintenia unor papusi

daca i-as desena pe asfalt – si, de ce nu, te-am crezut -

eu eram mai mica cu o tacere caprui, tu erai cu o dragoste mai inalt,

de mana, am bantuit picaturi de umplut paharul, poeme de garda nevindecate,

cu caderea nisipului in gol am plimbat Craciunul pe plaje neumblate,

am numarat azi o masca, maine un alt rol, toate agatate la oglinda din dormitor

– cat de usor mai era chiar si-asa –erai cu mine, cu toamna mea,

aruncand cate un banut in fiecare fantana de la poarta manastirilor cadrilate,

sau, pur si simplu, pe canapea stand amandoi, asa, pe spate,

pentru trecerea in revista de seara a stelelor inca nevizitate

tu ai decis sa pleci ieri,

inexorabila legatura cu toate cresterile si descresterile irepetabile,

dragostea mea...

....atunci am imbatranit albastru intr-un desen pe asfalt,

in pas cu versiuni olimpice, cu atacuri de panica,

amestec aprioric, de mers pe varfuri, de strigat in gura mare,

prorogand la greu dreptul meu la letargie, la disperare,

cand pana si tacerea s-a facut alba la fata ca varul

a luat un taxi cu tarif de incasare doar a tragediilor trecute,

-as fi putut lasa un bacsis soferului pentru o calatorie urgenta in cele viitoare,

unii zic c-ar fi fost poate azi, intr-un fel, o scapare -

si te-am plimbat in nesfarsit ,

calatorie cu manta de poezie de ploaie, dragostea mea,

in toate colturile lumii noastre, atat de linistitor de albastra,

in care eu am privit tot timpul catre tine, in care tu ai privit tot timpul pe fereastra.