Cafeaua de dupa-amiaza

m-a ajuns o tristete de zile mari azi, pe dupa – amiaza,

in decenta trecerii pe pagina 2 de dosar cu situatii de gestiune si inventar,

cat de oficiala intrare in roba de magistrat prin camera a patra a inimii,

a acestui apartament mereu nedecomandat - cu trecere dintr-una intr-alta

intalnire data la o simpla privire in gol, si ea usor distrata, picior peste picior,

tristete de fantezie, de dimineata pana seara, de trecere obosita a mainii prin par,

(tristete de Varful cu Dor)

ea cu ochelarii de soare gri, eu cu ochelarii de soare iesit la pensie,

sine die, doua doamne bine, ce sa zic, cu succes la mesele vecine

cum spuneam, azi

in dupa-amiaza unor noi taceri de moda veche -cu tentatii ivy league-

pe ostentative finalitati de mesaje in plic, de dragostea mea stand pe coate goale,

comandand putina uitare la pahar, poate chiar o tigara,

m-a ajuns o tristete la mare trecere prin parcarea de la tribunal

tristete la costum in dungi venus, cu respiratie organza, tristete de dus la spital

cu bilet la tratament complet, cu casa la mare – faleze pana la disperare

tristete cocheta cu ore la coafor, cu plecari la sala de fitness, cu zambete straine la semafor

tristete tanara de sfasit de secol, de cand lumea,

cu capul in nori invitata la bal, cu masca de doamna la carnaval,

cu glas versatil, cu pas de tafta

tristete misto, atat de misto, tristete de pus in cafea.