Simona Iliasa

Lerui Doamne, ler Nimeni nu suspină Deși e stingher. Plouă dar nu plouă Și-n suflet cu rouă: Cu roua dimineții Dătătoare-a vieții. Lerui Doamne și iar ler Afară e soare... În suflet e ger.

Stau întins pe pat Și dorm. Și visez că iar mi-e somn Dar de dragul tău n-adorm. Doar în somn tu vi la mine... În rest plâns și amăgire.

Cine sunt cerșetorii? Dacă nu fiecare dintre noi atunci când voim să ni se dăruie puțină iubire, un dram de atențe, un zâmbet sau o vorba bună?

Mă lepăd de cununa de glorie, De mantia științei, De sceptrul puterii magiei. Mă lepăd de tot ce pare bun și nu e, Mă lepăd de tot ce strălucește Dar nu are valoare. Mă lepăd de tot, Ca

Cad încet în vid. Din el, îmi văd neființa... Cum o fi ea? Mă tem, groaznic mă tem Că voi pierde din nou Cel mai scump lucru: Clipa!

Cea mai simplă poezie E să fi sincer și să spui că azi n-ai chef și nici inspirație, Că nu ești Zeus Și că în fond nici nu vrei

Din agonia ceasului de sus vreau să mai iei și să mă duci spre-apus timpul să-mi fi și infinitul, să mă unești cu Nesfârșitul!

Cădeau norii mari, Pe stânci cădea puf, Iar tu dansai ca fulgul Pre ele... Strălucea soare prin nori De ninsoare Iar tu te mișcai delicat, ca un fluture Pe-o floare!