Poezie
Anima
1 min lectură·
Mediu
Nu pot să-ți spun totul
strigătele păcatului și urletul surd al morții
pământul mereu alergându-mi de sub picioare
nici legiunile singurătăților
tu vii din adâncurile unde te-a modelat cine știe ce strămoș
care nu mai e decât o felie de humă
ai ajuns la mine învelită în hlamida amorfă a sentimentului
și pentru a-ți vorbi te-am transformat în propria mea umbră
în care aș fi vrut să mă retrag
mi-am tatuat pe chip măștile fericirii
ți-am dat nenumărate chipuri de fată
hrănindu-te cu dorințele ascunse,cu incantații uitate
și cu muzica sfârșitului
fără de început,
dar abia acum
nu-ți mai pot spune
nimic
012943
0
CR