deșteptarea, familie!

Soarele e sus de mult.

Mama trebăluiește prin casă.

Bunica s-a dus la găini

să vadă: care trăiește-

care-a murit.

Miros de mâncare se-mprăștie-n odaie

uleiul sfârâie vesel în tigaie

și îmbietor.

Aș vrea să mă trezesc, de mor, și să mănânc,

dar stau să zică ea: (așa zicea)

,,sus, copii cucuieți,

că vă fac bureți!(nu pe ei, pe copii, adică;în tigaie sfârâie bureții, copiii dorm; ce-ați înțeles? vai, mi-e rușine de mine că nu știu povesti! ce catastrofă! dar asta ține de o altă strofă)

mergeți la baie, vă spălați pe față,

nu și pe dinți, (pe dinți, după ce mâncăm)

și veniți la masă.

Dar ieșiți întâi și râdeți la soare

deși afară-i soare, vremea e cam rece.

Știți voi că dacă surâdeți un pic,

ca din nimic

aerul se încălzește

soarele căldura își sporește,

binecuvântându-vă în schimb, apoi:

cu lmină din lumina (soarele) lui.

Apoi intrați în casă,

bucatele fiind pe masă, vă așezați și mâncați,

cuminți și liniștiți

asemeni copiilor cu buni părinți.

Și nu uitați să mulțumiți

la urmă pentru masă,

mamei și celui care le-a făcut

(pe toate le-a făcut).

Iar tata nu-i acasă

în fiecare dimineață.

Însă va veni.

Să-i lăsați și lui, pe-un colț de masă

un pic din mâncarea aleasă

pe care voi o mâncați.

De nu va veni în acea zi,

o veți da unui om sărac

ce trece pe drum chiar atunci,

că nu se știe niciodată dacă

nu sălășluiește-n el

chiar Bunul și Dreptul Dumnezeu

sau vreun sfânt de-al lui, desigur.

Și îl spălați și îl cinstiți,

așa cum ar fi el.

-Veniți la masă că se răcește mâncarea, copii!