Poezie
Demachierea duhului!
1 min lectură·
Mediu
Cocarda ce-mi strânge coapsele rigide ca un garou,
E facută de mama din pânză albă găsită prin casă,
Face abuz de drept împotriva nimfelor pubere
Ce au trupuri foarte grăbite și gânduri evaporabile.
Eu le privesc ca un cubist din toate părțile o dată
Au măști de domnișoare și vertebre dislocate,
Le văd fecioare când îmi zâmbesc și le râvnesc
Când se îmbăiază in căușul lobului meu frontal.
Vocile lor refulează prin pereții verucilor încărnați
În cea mai intimă tristețe pe care o suport lucid,
Ca un sinucigaș ce-și împleteste funia la repetiția
Dinaintea gestului final pe care îl amână dezolat.
Refugiat în buncărul meu liniștit cu uși deschise în larg,
Răspund la chemările lor ca o stafie neputincioasă
După ce noapte de noapte am scuipat oamenii pe la uși,
În prag de zi nu sperii pe nimeni cu înghiontelile mele.
Levitez greoi aproape de asfaltul încins, nu pot
Să mă ridic la nivelul mângâierilor ce mi le cer,
Fiicele sfinților mucenici acuzați de un vechi incest
Cazate în chilia rece cu pereți exfoliați de atâta rușine.
002139
0