Poezii

Sufletul – o umbră subtilă, o blajină copilă. Trupul – un pumn de cenușă, un eșec animalic. Un Înger și-o Fiară E creatura umană, O voce ce zbiară Făr-a da socoteală De-ale sale

Aseară, pe plajă mă plimbam, Vocea marii ascultam Și priveam cum valurile sale Mângâiau duios nisipul Pe care desculț pășeam . Ridicat-am capul spre cer Și-ți văzui chipul pe el; Pletele ce-ți

Privești în jurul tău ... Dragostea nu mai există. Te rogi lui Dumnezeu Așezându-ți lacrimile pe-o batistă Și te-afunzi în lume Stând în umbra lui Amor. Iubita ți-ai găsit în fine, Dar,

Ești singur, ești trist, Ai căzut și-ntinzi brațul, Dar acolo vei rămâne Privind Soarele cum apune. Atunci, spre cer privești Așteptând să cad-o stea, Iar steaua să fie a ta. Vrei să scapi

Tânărul, nedumerit: Pare ziuă - e noapte. Ești tânar cu suflet bătrân; Urăști ce ai iubit o dată, Pari vesel când ești trist, Îi crezi pe toți și pe niciunul, Stai atunci

Dac-ar fi să mor, Aș vrea să mă nasc topor, Să tai în carne vie Cum a tăiat și soarta-n mine. Dac-ar fi să mor, Și de-aș fi din nou, Copac aș vrea să fiu, Crescut sub Soarele

Doamne! Cât de mult îmi mai doresc să-mi plângi în brațele-mi ce te-nvăluie cu surde șoapte, astăzi, mâini, ieri, ba chiar deseară în miez de noapte. Ca un prunc ce-și află mama voi să-mi

E soare – și totuși furtună-i – afară: e ceață și e năpraznic vânt, și-n valea ce crește rând cu rând cad muți picurii grei de ploaie amară. Marea, stânca, pădurea, chiar și cerul și

În lutul meu, În lutul meu, Ars de Soare De vremuri modelat Și uscat de vânturi Și muiat de lacrimi Zace ferecată Crește pruncul Pe veci

Scriu versuri printre lacrimi, Și vărs lacrimi printre versuri, Când gândesc la platonica-mi iubire, La amorul meu morbid.   Și cu totul că în pieptu-mi Inima-mi nevolnică mai bate, O smulg

O, iubire mută, neîmblânzită fiară, o, vers de foc, gând amăgitor, o, umbră din taina lui Amor m-ai înhățat fără de milă cu-a ta gheară, și mi-ai smuls sufletul din trupu-mi desfrânat. Și-l