Poezie

Cântecul codrilor

Prin codrii lui Eminescu

1 min lectură·21 septembrie 2009

Mediu

(Prin codrii lui Eminescu)

(15 ianuarie 1988)

Licăr liniștit de ape,

Căprioare vin s-adape,

Fluturi roi aleargă-n floare,

Zburând vesel pe cărare.

Cer senin parcă despică,

Fremătând pe-o rămurică,

Cântă o privighetoare,

Doina sa nemuritoare.

Numai codrul simte iară,

Taina viselor de-o vară,

Ce se nasc aici si mor,

Cu-al său foșnet plin de dor.

Codrule tu-mi știi durerea,

Liniștea mi-e mângâierea,

De pe-a tale ramuri multe,

Frunza poate să m-asculte.

Tu din frunze-mi faci cărare,

Plângând ramul în visare,

Nimeni rana să nu-mi știe,

Plouă vara-n frunză vie.

Codrule cu ramuri multe,

Cine stă să te asculte,

Cum îți freamătă durerea,

Când în frunze-ți lași tăcerea?

002.201

Simina Silvia Șcladan. “Cântecul codrilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simina-silvia-scladan/poezie/13907228/cantecul-codrilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.