Occhio

Occhio Practic, era o zi obișnuită, auzul era încordat, înclinat leneș în toate privințele. (Te ascunzi să nu te mai bucuri.) Pe stradă unul din zece trecători vorbește singur, unii sunt cărați în spate de gânduri fără zâmbet așezați cu tâmpla pe șansă prețuind prezentul, câțiva stau pe băncile din fata Teatrului National privind zidurile ce separă o fereastră de cealaltă. Îmi era dor de pupături alungite ca șinele de cale ferata, proaspete ca un pământ neumblat, nelipite de fereastra unui InterCity, terapie cu erotism pe caniculă. Desfac o bere fără să o beau, așa, ca să mai știi câte ceva despre mine. Mă amuză teribil să văd cum ți se rupe gâtu\'-n gard, n-ai să mă cunoști niciodată. Privești tabieturile mele, ca pe un film interzis, mi-ai dat de ințeles fără eleganță, că îmi beau cafeaua incorect, că e bine să țin picioarele sus...pentru circulația sângelui. Ne-am putea rosti omenește numele, din politețe putem spune că suntem încântați...să facem cunoștință cu prezentul din azi. Dacă reușești asta, poți considera că ai câștigat la loto miliarde de filme bune vizionate din primul rând. Surâdem larg, cică suntem la înălțime ca o proiecție stradală intimă.