Poezii

Sunt un torent amuțit, un puhoi clădit cu jale ce-n taină stă pitit în cețuri matinale. În amiezi geroase pornesc încet la vale și cu brațele tăioase strâng tot ce-mi stă-n cale. Un șuvoi

Ochii tăi căprui sclipind în ceașca de ceai tare amărui.

Þin minte cum certai literele să stea armonios într-un cuvânt iar acum îți plâng deasupra viorelele că dormi tăcut și rece-ntr-un mormânt. În nucul de lângă casă,mai stă și-acum privighetoarea

Intră în sufletul meu adânc, s-aprinzi cu ochii tăi văpaia, mireasma ta să mă învie… intră-n mintea mea năucindu-mă cu zâmbetul tău altminteri,pururi voi rămâne rece. Te aștept exact cum o

“Poate că pentru lume ești doar o singură persoană, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume.” Prea sentimental. Mă gândesc cum ar fi dacă tu ai dispărea,dacă mai respinge definitiv și

Stârnești furtună-n Paradis când îngerii văd lacrimile tale provoci sute de războaie-n vis doar mușcându-ți buza moale. Redai al ngerilor zbor când pur si simplu,natural zâmbești și spargi al

Noaptea toți ingerii plang Fiindca nu sunt pe Pamant, De-aceea in cete se strang Și se-nchina Celui Sfant. Poate ca ar da Paradisul Sa simta aerul,iubirea Sa uite macar odata