E luni dimineață și-amândoi
alunecăm din versuri calde și moi
în ceașca de cafea ce-o purtăm mereu cu noi.
Visul se sfârșește, lumea se albește;
dor îmi va fi de tine, dor îmi va fi de noi
când
Te țineam în palmă ca pe-o fântână cu aripile frânte.
Din albastrul tău izbucneau, cu răbdare,
bucăți de povești în cuburi de piatră.
Nu reușeam să le leg de tine
și-mi alunecau printre
Iar m-am blocat.
Sunt ca un șarpe care se mușcă singur.
Ca un bliț drept în ochi.
Ca o vază ce se sparte pe dinăuntru.
Văzând dezastrul, m-am blocat
- îl știu prea bine, tocmai de aia.
Și cheia
\"Și ce dacă?\"
zise sufletul meu înțepat într-un cui.
\"Pot să fac o infecție, pot să nu.\"
Toată lumea părea că s-a opintit
în nenorocitul ăla de cui
iar eu mă dădeam de ceasul morții
în timp
Și m-am certat cu atâtea stele
Te-am împins din lume în afară
Am uitat că e prea frig în mine
Și-am aruncat pătura de vise.
Și-am strigat atât de mult la munte
De parcă s-ar mișca măcar o
E un pic frig aici la tine, i-am zis.
Speram să mai pună un lemn pe foc sau măcar să stingă lumina.
Întunericul e mai cald, aduce cu el secrete, ajută imaginația.
Căldura apropie oamenii.
Însă
Nu mai am încredere în frunze,
În tine - nici atât.
Nu mai am încredere în mine
Și nici în trecut.
Simt banal și gol și pustiu,
Toamna e din ce în ce mai rece
De golul din noi să fug nu
Din goana ta de cal de noapte
ai strivit fiecare geană
care ți se punea curmeziș.
Și prin pietrele sfărâmicioase
ai uitat să pui flori sau lacrimi.
Fluturii toți în urma ta suspină,
în fierării
M-am mirat în mine,
despre mine,
despre ei,
despre voi;
m-am mirat de atâtea ori
că mi s-a împletit vocea
cu a mea,
cu a lor,
cu a voastră;
s-a făcut verde violent
și s-a mirat de tot,
de
Punem pauză la gânduri,
la dimineți pierdute în așternuturi,
la degete mici ce se țin unul de altul;
Punem pauză de parcă ar fi
pentru doar două clipe mici
- cât să te duci la baie și să
