Poezie
spărgând fereastra
2 min lectură·
Mediu
în definitiv mă plictisesc să-mi simt de fiecare dată
aceleași degete uscate aceeași gură avidă să-mi pipăi
de fiecare dată la fel umflătura cât bobul de mazăre
din colțul ochiului să mi se irite
pielea sânului de la barba ta netăiată să mă aplec
la fel de respectuos în fața copacilor importanți
și să beau aceeași coca-cola ce-mi pleznește stomacul
precum o limbă de bici
știu că drumul care vrea să mă traverseze
mă va traversa lăsându-mi o urmă două între
umeri sau mai încolo în stânga știu că mă tot întorc
să-mi caut bucați de rochie și ciorapii - ciorapii mei negri
de mătase - între roțile secundelor acelora neatente că mă lasă
memoria de fiecare dată când vreau să uit că exiști
în palmele mele înscris în toate liniile încrucișate
și că mă doare genunchiul veșnic chiar și atunci când
trec cu permis peste zâmbetul tău
altruist
m-am săturat de mine dând cu cotul în ziduri mici
ce se cojesc la fiecare ploaie zgrunțuroasă de mine
scundă privindu-ți bărbia mereu de jos în sus de mine
cu trupul răsucit într-al tău ca o floarea-soarelui oarbă
nu mă mai vreau cu inima lipită de aceeași cruce
care-și reinventează brațe când cer permis de ședere
mă plictisesc să număr iar îmbrățișări decapitate
gesturi suave și răni ce nu se mai închid între
pântecele noastre rotunde
în definitiv mă plictisesc să-mi mai fiu
032.746
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Van
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 232
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Van. “spărgând fereastra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-van/poezie/217449/spargand-fereastraComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NPCitiți acest poem!
0
SVCand mi s-a intamplat sa-mi caut imaginea in oglinda reprezentata de cei din jurul meu, fapt ce s-a petrecut extrem de rar, dat fiind faptul ca nu prea m-a interesat, nici obiectul in sine, nici reflectia lui, am descoperit ca nu semanam mai deloc cu imaginea despre mine pe care mi-o facusem eu in minte. Am fost socata si foarte nemultumita.
Acum, inteleptindu-ma, am capatat rabdarea de-a cerceta cu de-amanuntul contururile din obiectul acela stralucitor si strain si de a accepta ca una sau alta sau toate trasaturile sunt ale mele... Asta nu inseamna ca nu sunt la fel de nemultumita. Oglinda pe care mi-o oferi tu, draga Nicolae Popa, e limpede, nitel taioasa, dar pare nedeformata si nefatarnica. Mi se pare stringent s-o consult de acum incolo. Altfel, multumesc pentru atentie. Vii cu mine mai departe?
Acum, inteleptindu-ma, am capatat rabdarea de-a cerceta cu de-amanuntul contururile din obiectul acela stralucitor si strain si de a accepta ca una sau alta sau toate trasaturile sunt ale mele... Asta nu inseamna ca nu sunt la fel de nemultumita. Oglinda pe care mi-o oferi tu, draga Nicolae Popa, e limpede, nitel taioasa, dar pare nedeformata si nefatarnica. Mi se pare stringent s-o consult de acum incolo. Altfel, multumesc pentru atentie. Vii cu mine mai departe?
0
Îmi place să mă iau în serios ca cititor pe acest site. Îți urmăresc de multă vreme poemele. Și astăzi m-am simțit oarecum dezarmat de această mărturisire a ta: „„în definitiv mă plictisesc să-mi simt de fiecare dată / aceleași degete uscate aceeași gură avidă să-mi pipăi”” De ce dezarmat? Fiindcă mi-ai luat argumentele de la gură, ca să zic așa, niște argumente care începeau să capete contururile unui reproș pe care cine știe dacă ți l-ași fi făcut vreodată. Vorba e că multe, strident de multe, texte ale tale încep prin a descrie niște gesturi din zona capului și mâinilor. E un ceremonial care îmi plăcea cândva, pe urmă am observat că, poate, nu întâmplător și poza de pe pagina ta aduce în prim plan o zonă a rostirii și a savorii/savurării de unde încep de regulă descrierile tale. Citez aici doar primele rânduri din aproape toate textele tale (excepție făcând trei) de pe ultima pagină. În ordinea îndepărtării de ultima postare ele încep așa: 1. „dintr-o dată
mi s-a dezlipit un chip după altul
de pe umerii obrajilor”
2. „în seara asta
mi-aș dezveli sânii
ți-aș prinde fața în palme
dinții mi i-aș înfige în buzele tale”
3.”mi s-a suit toamna asta la cap
precum un must fără de lege
stors cu picioarele goale”
4.”ziua aceasta s-a crăpat la colțuri
ca un cot de burlan ruginit
îmi picură în creștet
albastrul ei agresiv
năclăindu-mi părul
și adormindu-mi pleoapele”
5. „mi-am legat iubirea buimacă
de gât cu o sfoară”
6. „tu mi-ai spus întinde mâna și am întins mâna
eram o femeie
eram o femeie-lună cu fruntea de var”
7. „când a fost să fie
mi-a cusut Dumnezeu
în lumina ochilor”
În fine, aproape că îmi făcusem o obsesie din a-ți urmări „obsesiile” și acum vii și mărturisești ceea ce am citat deja din începutul acestui text. Îndrăznesc să spun că era și firesc să ajungi să-mi comunici mie, cititorului, așa ceva. Adevărul e că acest text e și cel mai consistent în domeniu. Ar mai fi încă multe de spus. Sensurile se tot lărgesc. Am impresia că ți-a reușit o proiecție a celor mai firești gesturi de început de zi preluate la început de poem. Iar ultimul vers - „în definitiv mă plictisesc să-mi mai fiu” - dezvăluie și dimensiunea metafizică a acestor obsesii.
Mi-a făcut plăcere (o plăcere a lecturii firește, firește) să urmăresc „gesturi suave și răni ce nu se mai închid”.