Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

de la capăt

1 min lectură·
Mediu
dis-de-dimineață
mi se înșurubează colțul de sus al odăii
în pântec
visez îmi zic nu mă doare cu adevărat
și-mi întorc din nou respirația
la capătul drumului
între timp îmi apar pustule
pline ochi cu silabe dospite
pe față
se sparg cleios
mi se umplu pernele cu zeamă
sunete grase îmi intră în urechi
colcăind
visez imi zic
și vomit limbi paroase de ornic
răsăritul
clipocește ca un șir de saboți
târșâiți
prin canalul de scurgere
ziua își scutură obscen
cearșaful de scame
043047
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
83
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Silvia Van. “de la capăt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-van/poezie/191921/de-la-capat

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

DC
\"dis-de-dimineață
mi se înșurubează colțul de sus al odăii
în pântec\"
(Silvia Van)

la surubarit de pantec
sunt mijloace mai vioaie
si de dulci ca un descante
fata de-un colt de odaie

p.s.
am citit cu placere poemul
0
@silvia-vanSV
Silvia Van
Mijloacele, cum să nu!
De-s vioaie, mă agăți...
Doar să ai curajul tu
Să treci marea să le-arăți
0
DC
\"Mijloacele, cum să nu!
De-s vioaie, mă agăți...
Doar să ai curajul tu
Să treci marea să le-arăți\"
(Silvia Van)

povestea babei...

desi-l stiu c-are mijloace
cine sa-mi stampere focul
cand mosul mi se preface
ca nu-l ajuta mijlocul?!

si povestea mosului:

baba mea, o Doamne Sfinte,
cum inchei iar vrea, se pare,
de-o si suspectez ca are
lipsa tinerea de minte
0
@silvia-vanSV
Silvia Van
Mi se spune ca textul meu \"Tristetea mea de azi\" e neverificat si a disparut din pagina cu texte, dupa ce a aparut deja o jumatate de zi. Sa ma mir sau s-o las moarta?
0