Poezie
Femeia, ultima poruncă
1 min lectură·
Mediu
De-ai ști, dar nu știi,Doamne,
cât aș fi vrut de mult,
să-i potolești privirea
și-al vorbelor tumult,
să-ncetinești căderea
spre raiul nimănui
și fulgerând tăcerea,
să-i strigi în suflet lui:
”Elibereaz-o!Las-o!
I-a fost de-ajuns amar!
De ce-i mai seceri vise?
N-o mai lovi-n zadar!
Ți-am dat-o ca poruncă,
iar în porunca mea
cu pietre nu se-aruncă!
Știi tu cine e ea?
E răsuflarea vie
a pruncului născut,
e viața care-n tine
a curs de la-nceput,
e dorul de acasă
și liniștea din prag,
e ochiul meu din ceruri,
privindu-te cu drag.
Ți-am dat-o ca poruncă,
s-o aperi,s-o iubești,
nu să-i înnouri cerul,
din rai s-o izgonești,
nici să-i acoperi ochii
cu vălul cenușiu
al clipelor ucise
de tine-n vis pustiu”.
Dar Tu nu i-ai zis, Doamne!
De ce n-ai spus nimic?
Eram eu prea departe
în raiul meu prea mic?
Și m-am trezit deodată
că mi-e de mine dor,
când revărsam lumină
în ochii tuturor.
Și-atunci mi-am zis pe nume:
”Femeie” m-am chemat
și l-am iertat de toate,
el singur vinovat
că vocea mea nu-i cântec,
ci doar un vers șoptit,
ce, mai presus de toate,
l-a scris și l-a iubit.
Hamburg, 10.02.19
00640
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Rîșnoveanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Rîșnoveanu. “Femeia, ultima poruncă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-risnoveanu/poezie/14146380/femeia-ultima-poruncaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.