fără de sfârșit

nemărginită întinderea de liniște fără de contur e totul atât de frumos poeți morți împrăștiați aiurea și flori de câmp ștreangul sau lama sau sublima plutire de pe cel mai înalt pod întinsele pășuni ale raiului nu le vom privi măcar nicicând îngerii nu ne vor mângâia trecerea pierduți suntem în marea de sânge și lacrimi flăcări ne mântuiesc iar noi suntem zei învinși tărâmul acesta e noaptea fără de sfârșit care ne-a pândit tot timpul așteptând răbdătoare clipa