Postmoniții

În mine țin cel mai lung, cel mai gros, mai luminos, mai sclipitor, mai vâscos, mai umed Plâns din lume. ”Ceea ce nu este scris îmi tremură prin fața ochilor. Iar incidențele de felul acesta îmi determină judecata de ansamblu” – Kafka, Jurnal, 1912. Noaptea (8-9 oct), la ieșirea din bucătărie, după o țigară stinsă înainte de vreme, în întuneric total, observ că închid ușa după mine cu cea mai mare atenție și discreție pentru a nu risipi visul cu mașina în Italia. ”Când spun ceva, acel ceva își pierde deodată și definitiv însemnătatea. Când scriu ceva, se întâmplă la fel, numai că uneori capătă una nouă...” – Kafka, Jurnal 1913. - De ce întârzii atât de mult cartea? În curând ai să fii prea bătrân. - Vreau să cunosc mai întâi cât mai bine Prostia umană, să o observ din toate unghiurile, astfel încât să nu las nici o portiță vreunei interpretări imbecile. Când simți că nu mai poți și că trebuie să pui mâna pe un steag, sub care să-i aduni și pe alții, și să pornești la luptă... află că nu există, nu există steag pe care să pui mâna fără să te umpli de CĂCAT din momentul în care îl atingi și până la capătul luptei. ”Putea în sfârșit să doarmă și să se întoarcă la copilărie, la copilăria de care nu se vindecase niciodată. La acea taină de lumină, de sărăcie plină de căldură, care-l ajutase să trăiască și să învingă totul” – Camus, Primul om p 45 Rao, ’94, trad Ileana Cantuniari. ”... se răsucea în pat, în spațiul îngust care-i rămânea între perete și bunică, voia și el să trăiască și i se părea că timpul pentru somn era răpit vieții și jocurilor...” – idem, pag 45. ”... aveau o neîncredere resemnată față de Viață, pe care o iubeau animalic, dar despre care știau din experiență că dă naștere Nefericirii, fără ca măcar să fi dat vreun semn că o poartă...” – idem. În parc o mamă își ceartă fetițele care se jucau tocmai pe pista pe care treceam cu bicicleta pentru că nu s-au dat la o parte la soneria mea. M-am gândit instantaneu la Tolstoi: materia e cea care ne separă – suntem îmbrăcați în trupuri pentru ca sufletele să nu ni se amestece – atunci când ne întâlnim, în loc să ne contopim, ne ciocnim, ne rănim – sexul, iubirea, e o tentativă de a înlătura acest obstacol... Materia ne separă, dar actul sexual, organele sexuale, reprezintă punctul slab, gaura din acest zid, punctul de ”trecere”. Acest punct este o iluzie, care are ca scop reamintirea, nu salvarea propriuzisă de această lume. Doar reamintirea posibilității de a scăpa, cândva, de ea. Adevărata fuziune nu poate avea loc decât dincolo de ceea ce este numit Moarte. Mamele ne dau trupuri pentru ca să putem simți durerea. Nu ne mai leagă decât dezgustul pentru părinți? N-am perdea la geam, luna mi-e vecină Dumnezeu își continuă dispariția. Sentimentul că noaptea, în bucătărie, în orice moment, lucrurile pot începe să danseze (coșul de gunoi, caloriferul...) Spune ce simți, nu ceea ce ”știi” daca vrei sa te apropii de Adevăr (?) Și totuși... gândirea rațională / gândirea emoțională Accelerator de gânduri Să simți citind că ceea ce citești îți vine înapoi, așa cum mâncarea prea multă din stomac vrea să iasă afară... Ei scriu fiind deja morți, iar eu aș vrea să mor și nu pot. Educația astfel încât sâmburele să nu mai existe (la Tolstoi) – strugurii de supermarket, freziile fără miros, roșii uriașe fără gust Cooperativa Albăstrirea Deznădejdii La metrou, scara rulantă sorbind oamenii de pe peron, ca un aspirator care suge un covor de muște moarte. Gânduri pentru lipsa de ochi a lumii. ”Statul pe gânduri îți poate micșora șansele de a rezista” – Margaret Atwood. Iar fără gânduri ești deja mort. Flori de insomnie. Știu că am mai spus-o, dar trebuie spusă în orice fel care poate fi mai clar pentru cineva, chiar daca aproape identic (un singur cuvânt, la care nici nu te gândești, poate aprinde o inimă): Biserica este principalul instrument prin care Politicul a discreditat, nimicit pas cu pas, zi după zi, secol după secol, ideea de Divinitate din sufletul individual, pentru a o muta în ceva care se numește Suflet colectiv, sau național sau al unei anume rase .... adică ceva care nu există. Cu mintea prinsă în chingile țâțelor și a pizdei din care venim, ni se cere să înțelegem Infinitul, Eternitatea... dar oare ne cere cineva asta? Mișto joc, diabolic arbitru. Creștinismul lui Constantin, nu al lui Isus, este minciuna fundamentală. De la el s-a inspirat probabil și propaganda rusă ... Spermatozoidul nu are suflet, ovulul nu are suflet. La fuziune apare... Faptul că taci. Lenică. Să atrag atenția asupra mea? Dar dacă atenția majorității oamenilor mă jignește? Dacă mi-e scârbă să fiu privit, mânjit cu priviri urduroase, înecate în grăsime și rânjet? Dacă la Orizont nu apare ceva de care să ne fie frică, nu ne simțim bine, e ciudat. Și ni se face frică. Apare o criză? Automat este o ”criză regizată”. Și cu asta ai spus totul. Poți fi sigur că pari inteligent și că nimeni nu te poate contrazice. ”Criza regizată” și efectele ei laxative asupra minții românului. Criza regizată și confortul veșnic al minților preaodihnite Preafericitul creator de minți preaodihnite ”Toate crizele sunt provocate” iată o idee esențială de care idioții au nevoie, pentru că ei țin cu dinții de propriul confort mental Nu vreau să mor, dar nici să mă nasc n-am vrut. O să mor la fel cum m-am născut: fără să vreau, urlând! Cu aura de sfânt pe ceafă Sau pe-o ureche Nu reușesc să fiu, nu reușesc să îndeplinesc complet acțiunea pe care verbul ”a fi” o presupune, vrea să o semnifice, denumească... dar care de fapt nu poate să o cuprindă, să o ochească, să o nimerească, .... pentru că este o himeră. Tot ce vi se pare genial în ceea ce citiți este rodul unor dereglări mentale ale autorilor, care uneori se compensează reciproc, se sprijină una de alta și creează, neintenționat, ceva aparent genial, care de fapt nu există... Privire de câine. Femeie fără culori. Castană zdrobită. Am lătrat la doamna Viață, dar prin gard. Ca un câine care se face că nu vede că gardul s-a terminat Ca un gard care se face că nu vede că câinele e terminat... De mușcat ea a fost cea care m-a mușcat pe mine. Du-mă din nou doamnă în dimensiunea aia în care îmi păreai CEA MAI ÎNALTĂ CEA MAI ELEGANTĂ CEA MAI CINSTITĂ, VISĂTOARE Dintre femei. Cine pe cine va înghiți Viața pe câine? Sau câinele pe viață? De la ”tu t’en vas” la tutu-te-n va să te tut.... Mazăre Fakăre Ideea că un om, unul singur, poate avea o idee de ansamblu, obiectivă, atotcuprinzătoare și în același timp exactă asupra lumii pe care se află, e halucinantă... Un singur om, cu puterile lui de om, trebuie să suporte idioțenia tuturor celor din jurul său, nu a unuia sau a doi dintre ei – asta să fie logica ”Bunului Creator”? La intrarea în stația de metrou o fată de 16 ani îmi înmânează cu un zâmbet misterios un fluturaș în care sunt invitat la un miting unde ”Vom cere Guvernului să plece”. Să plece unde? Ș în locul lui să vină cine? Cerem mereu, la infinit ”Jos Guvernul”, ”Jos Hoția!” etc - niciodată ”Jos Prostia” – și cum am putea îndrăzni, când majoritatea covârșitoare a poporului, a electoratului, e formată din idioți? ”Jos Societatea Românească Multilateral Retardată!” Ce îl poate răni pe un prost? Ce îl poate face să sângereze? În afară de baros și de glonț desigur. Asta ar trebui să descoperim.... Aș fi încălecat pe fluturașul ăla și, cu un braț ținând hățurile, cu celălalt aș fi săltat-o în șaua fluturașului acela pe fata aceea de 16 ani și m-aș fi lăsat dus în zbor de fluturaș... Eu aș cere poporului să plece. Poporul trebuie să plece. Drepturile neamului prost. Șobolanism. Mama șeilor termopilante – de unde? Mama bunicului meu se numea Floarea Balosaki și era grecoaică. Toți frații bunicului intelectuali: Ioan, Fevronia și Tudor învățători, Silvia prof de română, Nicolae prof de geografie. Aflu la 55 de ani asta. M-am născut și am trăit într-o familie care a făcut ca eu să aflu toate astea abia acum, la 55 de ani. Ateu / agnostic, credincios / necredincios – dacă nu ne mai înțelegem, este pentru că Biserica a furat termenii, a furat cuvintele. Dacă nu te duci la ea, la Biserică, ești ”ateu” punct. Nu ai voie să crezi în privat, să ai un dumnezeu individual. Biserica a creat adunături de oameni fără dumnezeu. Să trăiești singur cu iubita, departe de lume... dar ”lumea va da buzna, despletită ...” (kafka) și ”decât să salți lumea cu iubita, mai bine dă cu piatra-n cel dintâi nebun” (esenin – corăbiile iepei.) În chiloți în fața lumii. Postmoniții - titlu Hai România! Ok, hai, dar unde? Occidentul se crede mai bun decât este – eliminarea pedepsei cu moartea = aroganță, pierderea controlului prin aroganță mascată în chip de toleranță Comportament de pește fiert. De la o vreme de câte ori aud pe cineva spunând că se bucură că s-a mai născut un copil mă ia cu frig pe șira spinării Giăst dă tu ăf az... Căci sunt om și pot fi tot ce cu mintea pot gândi – munții dacă ar vrea să fie om n-ar putea, norii, florile... Prin eliminarea prezenței fizice în relațiile interumane, frica instinctivă de celălalt, frica de posibilitatea ca în orice moment celălalt să-ți dea cu ceva în cap, dispare – iar Prostia și Agresivitatea se dezlănțuie nestingherite. Asta nu pare să înțeleagă Zuckerberg și Inteligența lui de carton. Regulile elementare de politețe își au originea în Frica instinctivă de celălalt – si on n’est pas le plus fort, il faut etre le plus fin... Fără inteligența Occidentului, și Rusia și China și Turcia, ar fi trăit și azi cu veceul în fundu curții. Ceea ce, de altfel, chiar se întâmplă. Ridichi în ciocolată. Deodată deasupra țării se ridică un nor gros de praf și gunoi: după ani și ani toate mașinăriile de gândit ale țării porniră să gândească Problema națională este deșteptarea din Prostie – deșteaptă-te! Dar cum? De unul singur? Tu pe tine? Se pare că nu e altă cale... Observ că detergentul de vase se termină și mă gândesc ce bucurie ar fi pentru mine ca atunci când voi fi murit să pot cumpăra și aduce acasă un detergent de vase nou, așa, fără ca nimeni să observe... Libertatea de a intra și a ieși din Cartea Morților... Ma plus belle histoire d’amour c’est vous... Ok, dar care vous? Nu mai știu. Groaza de bătrânețe vine de la grija disproporționată față de trup Ne naștem în Timp pentru a putea conștientiza Atemporalitatea, Eternitatea. Când eram atemporali nu aveam repere. Cine o conștientizează / asimilează total, nu se mai întoarce (presupun). Întrebare pentru lipicioși la Exarhu: ce vă enervează cel mai mult la bunicii voștri? O fetiță de 6 ani răspunde: ”Pe mine la bunica mea mă enervează că mereu vorbește singură și zice Măi Nene! Măi Nene! (1 iunie 2022) Niciun imbecil în ziua de azi nu mai spune ”Dumnezeu știe!” – azi toți imbecilii știu. La modul religios, că Soros conduce lumea etc. Ia mai mânați măi virgulă hăi virgulă hăi! Vis în care un prieten (nu știu cine dar simțeam că e prieten) mă invită la o cursă pe bicicletă pe gheață... îmi spune pe alocuri pe unde să ocolesc... la un moment dat cădem într-o cascadă, dar suntem în continuare fericiți... la un moment dat ajungem la Iași (!) unde ne oprim sub o fereastră. Acolo sunt niște adolescenți pe care nu-i vedem dar cu care facem glume și ne prăpădim de râs... (noiembrie 2022) Confuzia pe care o fac mereu între mine și corpul meu... Am defectul fundamental de a nu fi nici prea idiot nici prea inteligent. Nu mă simt bine în nici una din tabere. ”Cancerul lumii”, cum îl numește Camus, există de când lumea, iar eu fac parte din lumea asta, sunt băgat, introdus în ea, adus în ea. Forțat să-mi construiesc un eu care nu-i al meu. Un eu care să nu mai plângă mereu în interior, la orice, un eu care să aibă o componentă de piatră, imună la chemările de la 17 ani, de dincolo de fereastră...care să nu mai gândească niciodată ”asta nu va mai fi niciodată....” ”Puțină pâine, apă de izvor Și ochii tăi și umbra unui nor Nici un sultan mai fericit ca mine Mai trist ca mine, nici un cerșetor....” (Omar Kayam) ”Cu gura-n jos e cerul un pahar Peste-nțelepți ce mișună-n zadar...” (idem) ”În viața mea am învățat de toate Le-aveam în minte bine așezate Dar azi m-am lepădat de tot și știu: Nici Da nici Nu a zice nu se poate...” (idem) ”Sătul de cărți întreb paharul plin: Unde mă duc? O fi și-acolo vin? Cu buzele pe ale mele spuse: ”Bea lung din mine, morții nu mai vin” (idem) ”Oricâte raze ar cădea din stele Grădina nu se umple-n veci de ele Așa și vinul: veșnic se tot toarnă, Lumină roză-n noaptea cupei mele” (idem) Cu vârsta, la nivelul ființei, materia tinde să se extindă în detrimentul spiritului, să-l înghită, așa cum rugina înghite fierul.... Copil – materie puțină – suflet mult Adult – materie multă – suflet coprolit Mă clatină o idee. Încerc să mă ridic de pe scaun dar nu reușesc, pentru că ea continuă să mă clatine, să mă împingă în toate direcțiile. O luptă pe viață și pe moarte se dădea în mintea mea între genialul joc Sniper Champion, care-mi punea nervii și concentrarea și perfecționismul la grea încercare, și Rimbaud cu întunecimile lui, cu crimele lui drăgălașe... Jocul spunea... iar Rimbaud îi răspundea... și mintea mea suna ca o cratiță goală. O crimă drăgălașă scâncind în noroi, turmele de flori, stolurile de porumbei roșiii... apoi:you need upgrade, look for more blueprints to upgrade... all weapons must be at level 7 O lume care te obligă să te ții de suflet (așa cum te ții de nas), care-ți pune perna pe suflet și-ți urlă în ureche FII FERICIT! ”Ne aplecam un pic întinzându-ne spre el, ca pilitura de fier spre un magnet. Avea ceva ce noi nu mai aveam: avea Cuvântul! Oh, și cum îl mai iroseam pe vremuri!” – M Atwood – Povestea slujitoarei. Un refugiat din Ucraina are o problemă. Tarantula femelă i-a intrat în călduri și caută un român posesor de tarantulă mascul (pe Facebook) ”Nici un rege nu e așa deștept ca Isus, căci el este Dumnezeu întrupat” (Părintele Nicula după Teleenciclopedia, septembrie 2022) – și noi, toți ceilalți, ce pula mea suntem? Vine Moartea la mine și zice bă, ce ai de gând, mă iei sau nu de nevastă? ”Și pătlăgica, întâi e verde, apoi se face roșie” – Rebengiuc în rol de legionar, film Conspirația 1973. Castravetele de mare respiră prin anus. Episcopul Fulton Sheen / incendiar la Maria TV