Scurt tratat de eolofilie

Motto: ”Pentru a-și împăca un fel de nevoie ce-l silea să-și ducă corpul dintr-un loc în altul, el deschidea ușa și, de-ar fi nins, de-ar fi plouat, ieșea afară, străbătea insula, urca ori cobora stâncile și nu știa el însuși, nici ce vrea, nici ce face” (din Macedonski, ”Thalassa”) Motto: ”Primele raze de soare ale dimineții nu pot mai mult decât să facă frigul și mai vizibil” (comentator BBC la un documentar despre un ținut polar, Digi World, 2013, vara) Motto: ”Dracul când n-are de lucru își aprinde luleaua” (proverb românesc) Motto: ”Orice fel de consecvență te duce direct la dracu̓ ” (Immanuel Kant) Motto: ”Nu golurile, ci vorbele goale de după orice meci par a fi devenit scopul fotbalului” (Andrei Manolescu, Dilema Veche, 13-19 iunie 2013) Motto: ”Adresa-m-aș și n-am cui” (Tudor Călin Zarojanu, Dilema Veche, 13-19 iunie 2013) Motto: ”Moralitatea unui sistem se măsoară după oportunitățile legitime de a-l nega pe care le oferă membrilor săi” (Vintilă Mihăilescu – din ”Scutecele Națiunii și Hainele Împăratului”) Dar, doamnelor și domnilor, stimați telespectatori, stimați compatrioți, ne scăldăm, ne înecăm în oportunități de a nega sistemul, aici în România! Ne putem spăla pe cap cu ele, le putem folosi în nenumărate alte scopuri igienice și nu numai. Și totuși.... DI CHE PRO? A QUOI BON? What̓ s the point, măi tată? Neg moralitatea unui sistem în care același individ aprobă azi, în calitate de șef al guvernului, un proiect de lege iar mâine anunță la TV că, în calitate de deputat, va vota ÎMPOTRIVA acelui proiect de lege. (se recomandă recitirea de câteva ori a acestei fraze). Bun, neg! Și? 21 iulie 2013 dimineața: Gabriel Basarabescu citește la postul național de radio poșta redacției: ”Ion ne scrie că în Gorj nu se întâmplă nimic.” ”Un rahat imens, prin care foșgăie gândaci de bălegar și din care răsar flori diafane, în jurul cărora roiesc albine fără stup. O societate care se scufundă și indivizi care se ridică imprevizibil unde te aștepți mai puțin, un spațiu abandonat și oameni care sfințesc locul. Dracu̓ să mai înțeleagă această țară! Cândva, de mult, am hotărât însă că o iubesc, așa că, asta e...” (Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche) Să iubești în baza unei convenții. Iată o tristețe la care refuz să mă înham. Și, într-adevăr, doar dracul poate înțelege această țară – descrierea dlui Vintilă Mihăilescu este imaginea dantescă, dar edulcorată, a Iadului însuși. Și asta dintr-un motiv foarte simplu pe care nimeni nu vrea să-l vadă: țara nu este o creație divină, pe când sufletul individual, da! Țara în sine nu este decât o convenție și nu poate fi ”iubită”, în ansamblul ei, decât în baza unei amărâte de convenții, cu efecte corozive, obnubilante incalculabile asupra sufletului individual. Nu Dumnezeu a tras cu degetul granițele dintre oameni! Dumnezeu cu degetul a făcut cu totul și cu totul altceva. Dar să nu deviem de la subiect! Da, avem nevoie, desigur, de o Catedrală! De o singură Catedrală! Catedrala Mântuirii Neamului Prost! Revin la una din întrebările de mai sus: nu-i așa că Festivalul Enescu aduce, o dată la doi ani, Bucureștiul pe harta culturii mondiale? - Să reamintim, deci, ceea ce oamenii au ales să uite, spune Eliot. - Ce-am uitat mă noi și tu n-ai uitat, de zici acum că o să ne reamintești? Ce-am uitat? Ce-am ales să uităm? răspund oamenii curioși, avizi de cunoaștere. de exemplu: ”Unde este Vara, inimaginabila Vară zero?” sau ”acest foc purificator / în care trebuie să te miști cumpătat / ca un dansator”. sau "În adolescența anului a venit Christ, tigrul" sau "Capra strănută noaptea pe pășunea de deasupra capului" asta, acestea sunt lucrurile simple, puține, palpabile, pe care AM ALES să le uităm. Nimic altceva. 28 iulie 2013 seara. L-am reluat pe Eliot. Cu o seară înainte lectura a fost o adevărată re-revelație. Acum mi se pare că mușc dintr-un sandwich cu tablă. Români pe care românii (prin faptul că AU ALES să se informeze din canale, din canalele de știri românești ”de largă audiență”) au ALES să-i uite: profesorul Liviu Librescu: mort în 2007 în timp ce încerca să blocheze accesul în sala de curs unui terorist care a deschis focul (Universitatea Tehnică din Virginia) In incident, cel putin 33 de persoane (majoritatea studenți) au fost ucise si 28 au fost ranite (hotnews.ro). Primește în același an Ordinul ”Steaua României” post mortem. Dreptatea înlocuită cu ceremoniile (Lao Tse). Există binecuvântare mai mare decât anonimatul? Să știi că lumea dementă în care trăiești nu e suficient de vigilentă ca să te observe? Plictiseala stătută în care se complace și în care își târăște și idolii... Roland Garros de pildă: ce festivități caraghioase pentru a ovaționa ani la rând aceiași și aceiași campioni plictisiți, debusolați, năuciți... și nu doar de emoție, ci și de plictiseală... Uitați-vă la ei. Privirea lor (a lui Nadal atunci când ridică trofeul deasupra capului de exemplu) pare să spună că au ajuns în pragul revelației deșertăciunii acestei lumi, a acestei existențe, un prag pe care refuză însă, lacomi, să-l treacă... Ceea ce este de temut la Dumnezeu nu este nici forța nici mânia lui (Frica unei furnici față de elefant sau a țânțarului față de avion - e neverosimilă și irelevantă). Nu mă tem nici de forța nici de mânia lui (numai proștii se mîniază și acționează sub imperiul mâniei) ci de IMPREVIZIBILITATEA lui. Transmite mesaje contradictorii. Pe de o parte s-ar părea că sufletul meu, la capătul acestei vieți se va absorbi, integra, incorpora unui Suflet gigantic, mut, imuabil, etern și neschimbător – pe de alta că la capătul vieții va merge la Judecată, el, sufletul, singur și dezarmat și că dacă va fi ok va merge în Paradis și dacă nu în Infern. Atunci există un spațiu în afara Sufletului Gigantic? Este Eternitatea divizibilă? Compartimentată? Nagode = ciudățenii, bizarerii, superstiții (la Macedonski) ”Răcoarea bătea strada cu o mulțime împălăriată de bărbați și femei” (Macedonski, ”O noapte în Sulina”) Cerându-mi să găsesc un ”fir epic” scrierilor mele, Radu Paraschivescu îmi cere de fapt să-mi L Ã Ț E S C discursul, în timp ce eu, prin toate fibrele și prin toți porii simt nevoia acută de CONDENSARE. Adulții nu sunt decât copii fără Dumnezeu, din care Dumnezeu a fugit: ori la adâncimi interioare insondabile, inaccesibile, într-un fel de hibernare criogenică, ori Afară, în Deschis, alungat... Ideograma care exprimă în chineză și japoneză cuvântul ”exil” este o combinare a ideogramelor ”plutire” și ”moarte” (poetul Yang Liam, într-un articol din Dilema Veche semnat de Andrei Pleșu) - Ce meserie aveți? - Îmi făcusem o ocupație din a transpune în cuvinte tot ceea ce simțeam, vedeam, trăiam. Dar a venit ea, și acum nimic nu se mai cere exprimat. Sufletul meu (care este acum și al ei) îmi cere Fapte nu Vorbe. Fapte de care știu bine că nu voi fi niciodată capabil. - Mult succes în continuare! - Mulțumesc. ”Acesta e tata bun și serios Aceasta e mama exemplu frumos. Fratele cel mare merge la școală Sora mijlocie-i cu păpușa-n poală. Sora cea mică la mama aleargă. Aceștia formează familia întreagă” (Cântec din copilăria mamei, pe care mi l-a cântat acum, 6 august 2013, când împlinesc 46 de ani iar ea are deja 74) 20 iunie – ziua de naștere a mamei mele și ziua morții lui Cioran. Mă plimbam aiurea cu bicicleta printr-o mahala din București, când, în mijlocul străzii o țigancă obeză de o frumusețe stranie, bine înțepenită pe picioarele murdare, cu ochii închiși și capul mult dat pe spate, cu o agrafă în colțul gurii, tocmai își strângea cu voluptate la spate părul lung, negru, slinos, într-un gest de supremă autoacceptare. Dă-mi Doamne și mie o bucățică măcar din acea autoacceptare! Orice nu este sau nu seamănă cu sclavia ca mod de viață, este pentru români suspect. De reținut: În accidentul din Muntenegru, când un autocar plin cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie, puținii supraviețuitori au fost din cei care NU purtau centurile de siguranță (23.06.2013) Pe stradă un el și o ea: Ea – Piramidă, el – piramidon. Sunt anunțat la radio că afară sunt 25 de grade Celsius la umbră. La umbra nucului sau la umbra blocului încins? La umbra pădurii sau la umbra umbrelei? La umbra frigiderului sau la umbra aragazului? (Gândirea mea, mereu cu o ghiulea la picior) ”Franța este o țară extrem de fertilă: plantezi funcționari și răsar impozite” (Georges Clemenceau) apotropaic – destinat alungării duhurilor rele ”Vine lumet mai ceva ca la Mc̓ Donalds, că e bio, e cu pui alergați prin curte, că toacă carnea la satâr, că peștele e prins acuma două ore” (Selma Iusuf ”Patron de Crâșmă” în Dilema veche) ”Eu intru de MINIM trei ori pe an în casele oamenilor: la Paște, la Crăciun și Bobotează. Știu și unde își țin lipită poza lui Iliescu. Oamenii-l iubesc. De ce? Nu știu, sindromul Stockholm...” (Preotul Radu Alexandru Pavel, satul Glăvănești, comuna Andrieșeni, pe Valea Jijei, interview în Dilema Veche, 27 iunie 2013. Din aceeași revistă aflăm că acele membre ale Asociației doamnelor bucovinene care se pricep la prepararea gemurilor și dulcețurilor, vor fi sprijinite de o fundație americană să participe la World Jampionships din Scoția, vara lui 2013. Filozofii care nu mai suportă singurătatea sunt ca fetele acelea despre care Adamo cântă: ”Elles ne supportent plus la nuit ces demoiselles”... ”Cât de generoși suntem atunci când e vorba să ne lipsim de dorința de autodesăvârșire” (Vauvenargues) Într-adevăr, orice pretext e bun ca să abandonăm această datorie divină pe care o avem față de noi înșine: gașca, un meci, un concert, casa, mașina, nevasta, mama, tata, soțul, cariera, banii, orice. Dar ca să abandonezi autoperfecționarea pentru a te ”dedica” unui copil, iată cea mai răspândită și sinistră dintre ipocrizii. Vizitând expoziția ”Comorile Chinei” de la Muzeul Național de Istorie am dat peste un exponat etichetat astfel: ”Recipient de jad înfățișând o pasăre Phoenix ciugulind un bujor – Dinastia Qing 1644-1911)” Columna lui Traian este probabil bunicul benzilor desenate. La Banca Națională a României, o conferință intitulată ”Mugur Isărescu și invitații săi” (iulie 2013). Poate că în viitor vom avea, de ce nu, și o conferință ”Preafericitul Daniel și invitații săi” sau ”Șeful Marelui Stat Major al Armatei și invitații săi” sau ”Procurorul general al României și invitații săi”. Scrisul în fragmente este foarte greu digerabil. Obligă la prea multe opriri. Ca și cum plecat la un drum lung cu bicicleta, aș fi obligat să mă opresc și să analizez fiecare floare, fiecare bornă kilometrică, fiecare copil, câine sau pasăre care îmi ies în cale. Să pretinzi, preț de sute de pagini, că fiecare rând este o revelație... Dar dacă strângi din zbor cele mai frumoase flori și apoi deschizi o expoziție? O zi întreagă m-am întrebat și am refuzat să fug la Google... Cum îl chema Doamne pe regele acela din mitologia greacă care și-a dorit prea mult ca tot ce atinge sa devină aur? De ce Doamne ne considerăm unii pe alții culți doar atunci când ACUMULÃM (și suntem capabili să redăm pe loc) vagoane de nume proprii și nu atunci când ASIMILÃM idei și semnificații ale ideilor? ”Greșeala de căpetenie a educației de astăzi este că pune temeiul pe ceea ce ȘTII nu pe ceea ce EȘTI” (Henrik Ibsen) Maturizarea te obligă la un fel de ascensiune nedorită. Ca și cum privind din zborul avionului câmpul de flori mătăsos mângâiat de vânt, ai vrea să-l mângâi cu palmele. ”Orice fel de consecvență te duce direct la dracu̓ ”. Cu acest citat din Kant, Iosif Sava încerca să-l calmeze pe Gabriel Liiceanu, care se arăta deranjat de apelativul ”intransigent” cu care amfitrionul său îl tratase. De ce? Pentru că Liiceanu insista pe ideea (era în 1995) că este inacceptabil ca, chiar și după decembrie 89, să trăim printre torționarii comuniști, nepedepsiți în nici un fel, fără ca măcar să le știm numele și faptele. Pentru imparțialul critic muzical, această pretenție reprezenta o dovadă de ”intransigență”.” Dar nu este vorba despre intransigență”, încerca filozoful să explice sub zâmbetele îngăduitoare ale moderatorului echidistant. ”E vorba despre dreptate”, mai suspina el, sub aceleași zâmbete...” (Serata Muzicala TV, decembrie 1995, redat în volumul ”Apel către Lichele”, Editura Humanitas 1996) Foarte puțini compozitori britanici de muzică simfonică. Foarte puțini din liderii revoluției de la 1848 iubitori de muzică simfonică. De ce oare? (Imnul Albaniei a fost compus de Ciprian Porumbescu) ”Limba maternă este limba care îți dă acces direct la Poezie” (Mihai Șora) Nu văd ce calitate mai pot avea emoțiile cuiva care și-a pierdut definitiv timiditatea. Personajul care mi-a mâncat cel mai mult nervii în această viață este personajul colectiv din București. Cel care duhnește a obnubilare la orice colț de stradă și cel care își ține respirația la un recital de poezie. Biblioteca Universitară din Indiana (SUA) se scufundă cu 2,5 cm pe an. Se pare că proiectanții nu au luat în calcul greutatea volumelor depuse în rafturi după inaugurare. Oare si flamanzii flamanzesc? - Atenție, strigă bătrânul Hugo, poate că poetul umblă cu capul în nori, dar tot din nori pleacă și trăsnetul! Te las iubite cititor, dorindu-ți și ție ceea ce Alcmena le șoptea la culcare bebelușilor săi Heracle și Iphicles în poezia ”L̓̓enfance de Héraclès” de Leconte de Lisle: ”Que la nuit bien veillante et les Heures divines Charment d̓ un rêve d̓ or vos âmes enfantines” (în fond, un bebeluș, ce altceva este el decât o medalie de carne atârnată de gâtul mamei?) POST TENEBRAS SPERO LUCEM. Publicitate.