Poezie
Politică și delicatețe
din Caragialeta bis (2002)
2 min lectură·
Mediu
Ideală, clima,
pentru ospeți:
icri moiu prima,
stridii prospeți,
camembert, langustă,
ananasu
(tot ce se degustă
când cu nasu,
când cu ochii, care
se tot plimbă,
pe-o așa mâncare,
ca o limbă,
într-un lent periplu
fără sațiu),
curaçao triplu-
sec (în spațiu\'
ce atrage crema
națiunii
datorită ema-
națiunii
rafturilor pline
de producte),
sticle opaline,
rare fructe,
Pommery, șampanie
extra, pentru
domnii, în campanie,
de la centru,
liberali, firește...
Negustorul,
dacă nu-i dorește,
trage storul,
ca să n-aibi la masă
bucurie, -
fincă ține-n casă,
cu chirie,
până s-o alege
un ciocoiu
pus pe, se-nțelege,
icri moiu
și somonu ca o
buză roză,
bașca curaçao
\'n orice doză,
care i se cară
din locandă,
ca să facă,-n țară,
propagandă!
\"Roșii\"-l boicotează
pe băcanu
care nu-i votează,
mitocanu,
nici le ține hangu, -
până-i intră
însăși madam Iancu
în incintă,
soața unui \"roșu\",
ins de soiu,
ce-și tcsește coșu:
icri moiu,
stridii, ananasu
cât gutuia
(care nu-i de nasu
fitecuia, -
ce,-n bodega doldo-
ra, se-afumă
cu pelin și moldo-
vlahă spumă,
ce se bea cu țoiu
sau cinzeacu,
și cu icri moiu
de... cosacu),
un flacon de triplu,
sticle (șase)
de șampanie,-n țiplu
sau mătase,
bașca, vie încă,
o langustă,
care se mănâncă
fără crustă,
clești și lungi msutețe...
Asta-i piața:
din delicatețe
nu-ți pierzi viața!
005.264
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Șerban Foarță
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 216
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 84
- Actualizat
Cum sa citezi
Șerban Foarță. “Politică și delicatețe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serban-foarta/poezie/13950946/politica-si-delicateteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
