Zori de bine

Urmez ciclul atmosferelor înzecite

Atroce mă înspăimântă băutul cafelei

La 30 de grade kelvin

Mă îmbăt cu cafea dar nu simt altceva decât încântare

Mă destind cu suferință și învăț numai din regret

Rod numai puf și pene de rață

De plâng odata cu rușinea norilor

Mă ascund doar între trei pereți fără picior

Și fără o cale de pășit în neantul caligrafic

După un colț se ascunde un pahar ce varsă suflete fără Cuvinte numai credința perfidă în oazele trasate cu un compas

Megakilometric

Atât cât să conțină un neuron și o dendrită cât un manunchi de crabi

Gândurile îmi circulă doar ca să mă înspăimânte sunetul lor de miliarde de decibeli

Scârțâind pe nicovala din departamentul administrativ al urechii

Inhalez mii de microbi pe secundă

Și totuși plămânii nu mi se asfixiază cu monoxid de carbon

Ci cu niște castraveți ce vorbesc cu miros de ceapă putredă

Dar numai curcubeul mi se pare normal divulgându-se pe retină ca un

Cotor de măr suculent așezat pe o piesa de marmură de carara

Parcă intepata de scaieți cu forme piramidale

Creierul insusi imi este un scaiete ce pulverizează energie solară

Iar inima imi pulseaza curent electric

Doar pentru ca am suflet de român

Ca oricare dintre voi!

(in curând vor creste si pomii

pe care i-am sadit in spirite

Of, rabdare! Haide, rabdare! )