Jurnal
Secunda verii
2 min lectură·
Mediu
Mă mișc prin lumea a trei-a cu al trei-lea ochi deschis
Plouă pe beton încins, parfum de tei, m-am pus pe scris
Forjam un neuron, m-am prins debea când s-a aprins
Wolfram în neon închis, când m-am trezit cuiu era stins.
Pe foaie linii line, liniile-s pline nu-s rime albe,
Nu le tai la baie ca liniile tale, nu-s rime slabe,
Sunt tari ca niste boabe ce împart vorbe în silabe,
Împart bucăți de verde-n plebe, torn bere-n halbe.
Torn vinul în pahare și timpul pare acum să zboare,
Percuții clare, când ploaia rece fierbe pe trotuare,
Lumini fulgerătoare dezvăluie vârf de munte în zare
Văd pasăre cu maslin în gheare când soarele apare
Pe cer văd curcubeu, cucu cântă într-un stejar
Prepar mărar într-un mojar, îl ard încet în jar,
Măcar acum e clar că ar trebui s-o fac mai rar,
Rămân în casă ca un zidar că sufăr de pojar,
Nu vreau averi vreau multe primăveri fară dureri,
Vreau să deschid beri cu frații mei în zi de vineri,
Să ardem să ne distrăm să rămânem mereu tineri,
Să râdem să fim liberi să ne păstram sinceri.
Vreau să înțeleg substanță vieții înainte de a pierii
Vreau să dezleg ce-au zis poeții, ce au predicat profeții
Vreau să culeg roua diminetii să gust dulceața mierii
Și la finalul serii vreau să prind din zbor secunda verii.
011177
0
