Poezii

E plin de limaxi triști și uzi in metrou Stau toți încolăciți grămadă, Și toți așteaptă Ceva ce poate fi fatal. Parcă și imensul metrou sosind in luciri epic șubrede Preia un ceva din ridicolul

Și e târziu deja-n noapte Și eu încă aștept Să vii cu un sărut să-mi calmezi Fruntea arsă de vânt și de delir. Iară crengile ce-mi apostrofau cândva Trecutul în dizgrație Parcă mă muștruluiesc

Ar fi trebuit să renunț când mi-a spus televizorul cu limbi hialine, Tipărite cu subliminale șterse , rescrise în tonul unei pastișe, Ca un palimpsest intr-o sticlă scăldat în marea de rude

Botezată de preotul cu antreul de blană, de o gravitate ireală. Sub apa îmbrățișându-mă cu materne membre lipsă, Vedeam prinse-n vitraliul topit de lumânările arctice, Ca un mozaic combinându-se