Credeam ca acolo sus nu poti fi decat fericit,
Ca un vis de iubire si un soare neapus
Sunt un blestem de care n-as vrea sa fiu ferit.
Creadeam ca VREAU sa merg acolo sus...
Dar te vad
Timpul e iluzie, o oglindă ștearsă de amintiri
În care nu-ncetezi să te mai admiri,
Îți spun să te oprești, dar nu ții seama,
Narcisă, că-n timp ți-e oglindită teama.
Hipnoză este timpul, și tu
Oare se vor topi vreodată florile de gheață
Și vântul își va opri fuga printre copacii morți?
Oare va mai veni primăvara cu verdea-i mantie de viață
Spărgând ale iernii ruginite porți?
Căci
O iubire care niciodată nu moare...
Spânzurată într-un suflet fără soare,
Cu brațele plecate și cu pumnii strânși,
Gata să lovească morți în ochii plânși!
Ca într-o oglindă furibundă,
Bătută de fericire muribundă,
Mi-am văzut imaginea asuprită de vis.
Am văzut-o în cel mai adânc abis...
Am pierdut-o în ocean,
Pe aripi de alean
Și dusă a fost
Prin lumânări albe de ceară mai țin ultimul \"Noi\",
Și le privesc pentru că nu le pot stinge,
Vreau să le rup, dar parcă nu sunt așa moi,
Sau poate că sunt, dar EU nu le pot frânge...
Mi-e atât de dor să plâng!
Să-mi simt tot trupul sfâșiat de durere,
Să-mi curgă lacrimi că nu gust plăcere
Și singur în brațe să mă strâng...
Mi-e atât de dor să râd!
Să zbor în lumină peste
