Poezie
e frig
1 min lectură·
Mediu
E frig
E-atât de frig afară c-a-nghetat
pe când suia spre ceruri luna plină
și stelele pe care le-am rugat
să-mi dea și mie-un picur de lumină
E-atât de frig că tace-ncremenit
pendulul agățat lângă fereastră
De frigul greu chiar florile-au pleznit
în mii de cioburi și-au căzut din glastră
Tușesc prelung și parc-aș bea un ceai
În gândul meu mă-nalt precum lăstunii
Aș face focul, n-am un fir de pai
și-n vatra veche mi-au murit tăciunii
Au, au, mi-e frig, mi-e tare frig, e frig
În stalagmite strălucește marea
M-ascund sub pături, Doamne, să Te strig
dar mi-a-mpietrit în degete chemarea
Și uite-așa s-a izvodit un vers
și încă unul prins în poezie
E-atât de frig că-ntregul univers
S-a încrețit ca foaia de hârtie
006
0