Ai fost acolo, Doamne?

Ai fost acolo, Doamne Am plâns o noapte-ntreagă la fereastră – mustea pământul de noroi și râme – Plângeam încet, cu inima albastră, Cu pumnii strânși, cu sufletul fărâme. Am plâns, cât să mă satur într-o viață, cu scâncet mic, mototolit și tristă; Nu pricepeam că și să mori se-nvață, Că și nimicul de-i nimic există. Cădeau din mine picurii de ploaie Și-am plâns un veac cu inima pustie. Mustea pământul galben de noroaie Ai fost acolo, Doamne?... Nu se știe... Și-am putrezit cu picurii-n țărână – așa mi-a fost tristețea de adâncă – Și noaptea s-a făcut o săptămână. Ai fost acolo, Doamne?... Nu știu încă... S-a spart cu zgomot cerul de fereastră, brăzdându-mi ochii în culori străine. Atât am plâns, că m-am făcut albastră. Ai fost acolo, Doamne?... Nu știu bine. sanja-adriana