Poezii

pierdută și tristă speranța răpusă tăcută așteaptă iubirii apus ca împreună din tainice cripte vreun nobil și dulce suflet pereche la viață le cheme în zboru-i înalt.

ai cunoscut iubirea? ai simțit cum iși iese din sine și se aruncă orbește pentru a se dărui? se izbește uneori de trainice ziduri de piatră, se trezește amețită, uluită, dezamagită. poate n-a

Mi-am ecranat inima de undele zeului Eros cu ecranul curat al prieteniei. Cândva a fost un licăr slab și fără grai nutrind nestinse doruri, un bulgăre de foc curat și fără fum și fulger

oceanule univers abisal ascunzi în misterioase adâncuri înfricosătoare creaturi ale tenebrelor lasă furtunii speranța apusei călăuzitoare stele freamătul năprasnic vântoaselor