Poezie

cimitir

în oameni, spre oameni călcând...

1 min lectură·5 ianuarie 2011

Mediu

ați intrat în mine ca și cum eu nu aș fi fost acolo

nu trebuia să bateți la ușa unei case părăsite

v-ați băgat sub pielea și carnea mea

fără să știți cum dor locurile goale

unde cresc mușuroaie de gânduri și de iarbă

v-ați adăpat aștepătarile din fântâna gândurilor mele

mi-ați lăsat în schimb o cumpănă veche și ruptă

care doar țipă sub cuvintele vântului

ați stat în casa trupului meu și ați scris istorii

despre tristețe și lacrimi,

mi-ați luat inima de la locul ei și ați îndesat-o

peste sufletul vostru,

peste chip,

peste privirile în gol,

apoi ați atârnat-o la întâmplare

iar eu v-am ascuns mereu în locul acela unde oamenii eternizează

niciodată nu ați vrut să știți cum vă săpați

morminte în mine

ele rămâneau și după ce voi

deja veți fi plecat

departe sub altă piele, în altă carne

inima mea bate șchiopătat, carnea mă doare,

sângele a devenit gros ca și o lavă ce arde pe dinăuntru

sunt doar un cimitir cu amintiri

în mine nu mai vine nimeni

să pună o floare

doar undeva departe se aude cum răsar florile și soarele

din ochii oamenilor

002.628

Sandrina-Ramona Ilie. “cimitir.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sandrina-ramona-ilie/poezie/13966707/cimitir

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.