Texte în proză

Noi oamenii gândim cu gura și animalele cu botul. Oamenii gândesc în timp ce deschid gura și nu mai gândesc atunci când închid gura. A gândi înseamnă a trezi la viață o voce și un sunet uitat. Gura

Soarele e o dungă în ochi care taie. Ușa cancelariei stă pe perete. E legată de coaste cu inele de fier. Inelele scârțâie. În inelele ei strălucește stingherită tăcerea sălii profesorale, așa

Lumina îi trimite corzi piezișe și mișcătoare prin fața ochilor. Limba caută asiduu resturi de miezuri de semințe de floarea-soarelui în găurile măselelor, între buze și alveolele dinților.

O femeie udă planta agățătoare cu flori de ceară ce miros frumos, dulceag. Un amestec greu de deslușit. Ca de ceară topită transparentă în amestec cu miere de tei. Îi aranjează tacticos tulpinile

În spatele blocului, într-o grădiniță cu straturi de ceapă, morcovi și salate crețe, bătutul covoarelor pocnește regulat. Sparge aerul. Sus, la etaj, primește ecou. Loviturile în covor se întețesc

Am visat o herghelie de cai. Alerga pe un câmp verde, deși știam că e proaspăt arat în oraș, era un câmp pustiu. Din herghelie s-a desprins un cal, s-a aplecat și a păscut iarba. Un gunoi ardea

Soarele stă pe cer fără picioare. Nu are nici scaun. Stă atârnând de raze. Uneori, spre seară, cade dincolo de pământ. Undeva. Atunci poți să întinzi mâna și să apuci cerul între degete. Să-l tragi

Într-o toamnă, un orășel călătorește într-un oraș. În acea zi, și străzile și bulevardul cu tei și-au făcut cuferele și au încuiat. Cheia au pus-o în buzunarul hainei. În buzunarul hainei de la piept

Portarul stă rezemat în cot de spătarul unui scaun, în spatele unui glasvand alburiu.Își duce mâna prin părul des de parcă acolo ar fi gândri duium. Cască nestingherit vreodată de cineva sau

Pe mătușa mea o cheamă Camelia Marga se întinse pe pat. Halatul de baie îi dezvelise puțin din coapsa stângă. O coapsă cărnoasă, tânără, frumoasă. Genunchiul ei cu urme de lovituri din

Raboliot- Maurice Genevoix Din ajun, ochiul de heleșteu, foarte întins, fierbea: astfel, la suprafața apei se forma o pâlnie cu pereți strălucitori, un vârtej calm, dar puternic, foarte uniform

Povestea lui Puzderiuță A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost pe vremea când făcea plopul pere și răchita micșunele, când puricele se potcovea cu nouă zeci și nouă oca

Carla și motanul A fost odată, ca niciodată... Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată o fetiță care se numea Carla. Ea era foarte cuminte și foarte frumoasă. Avea ochii albaștri,